Olaf Scholz pledează pentru o Uniune Europeană mai unită: „Dezbinarea permanentă, neînţelegerile permanente între statele membre ne slăbesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Cancelarul german Olaf Scholz vrea o „Uniunea Europeană geopolitică” mai puternică în faţa invaziei ruse a Ucrainei, relatează, duminică, DPA, preluat de Agerpres.

Într-un articol publicat, duminică, de cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, liderul german a solicitat blocului comunitar să se unească în toate domeniile în care statele membre s-au separat până acum, de la politica migraţională până la dezvoltarea unei apărări europene comune. 

Guvernul german va alcătui recomandări clare „în următoarele luni” pentru a realiza acest lucru, informează cancelarul german. 

Uniunea Europeană este o „antiteză vie la imperialism şi autocraţie”, de aceea reprezintă o nemulţumire pentru conducători, precum preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. 

„Dezbinarea permanentă, neînţelegerile permanente între statele membre ne slăbesc”, a informat Scholz în textul menţionat de dpa, conform Agerpres

„De aceea, cel mai important răspuns al Europei la schimbarea vremurilor este: Unitatea. Trebuie neapărat să o menţinem şi să o aprofundăm”, a punctat el. 

Totodată, liderul german a specificat că UE se dezvoltă şi se extinde. 

„Uniunea Europeană este mai atractivă ca niciodată, se deschide spre noi membri şi se va reforma în acelaşi timp”, a concluzionat cancelarul german. 

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry