O fostă stripteuză intră în familia regală a Suediei. Cine este viitoarea noră a Regelui Carl Gustaf al XVI-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul suedez, Carl Philip, singurul fiu al Regelui Carl Gustaf al XVI-lea, şi-a anunţat logodna cu aleasa inimii sale, Sofia Hellqvist, un fost model de lenjerie intimă care a pozat dezbrăcată în revistele pentru adulţi şi a fost implicată într-o serie de activităţi controversate. Viitoarea prinţesă Sofia a devenit renumită în ţară după ce a participat în reality-show-ul „Paradise Hotel“, alături de vedete din industria porno.

Cei doi formează un cuplu din 2010, după ce s-au cunoscut într-un club, prinţul fiind recunoscut drept un „playboy“, pasionat mai mult de femei, distracţie şi curse cu maşini, decât de atribuţiile regale. În vârstă de 35 de ani, Carl Philip este al treilea moştenitor la tronul suedez şi este puţin probabil că va ajunge să conducă regatul scandinav. Sora sa, prinţesa Victoria, va deveni Regina Suediei. 

În 2012, prinţul ţinea prima pagină a tabloidelor scandinave cu aventurile sale pe Riviera Franceză, care au fost denumite „Vara Sălbatică“. Carl Phillip a fost filmat în timpul unei încăierări într-un club din Cannes, a apărut la o petrecere cu o mască de extraterestru, şi-ai pierdut portofelul Gucci şi şi-a distrus maşina în timpul unei curse ilegale.

Familia regală s-a opus legăturii dintre cei doi tineri, din cauza trecutului controversat al Sofiei, în vârstă de 29 de ani. În timpul reality-showului, tânăra a fost filmată în timp ce se săruta cu actriţa porno Jenna Jameson. Nici apariţiile topless nu au încântat-o mai ales pe mama prinţului, Regina Silvia, care i-a interzis Sofiei apariţia la braţul fiului ei în cadrul evenimentelor mondene ale familiei regale.

Cu toate acestea, logodna a fost acceptată de părinţii prinţului, care au însoţit viitorul cuplu la conferinţa de presă de la Palatul Drottningholm unde s-a făcut anunţul public.

„Sunt incredibil de onorat să mă logodesc cu această minunată femeie“, a declarat prinţul Carl Phillip în faţa jurnaliştilor suedezi, fiind vizibil emoţionat.

„Carl Phillip este cea mai modestă persoană pe care am cunoscut-o vreodată şi m-a făcut să mă îndrăgostesc de el din prima clipă. Este o persoană caldă şi are cea mai frumoasă inimă“, a răspuns viitoarea prinţesă a Suediei.

FOTO Sofia şi Carl Phillip, proaspăt logodiţi

Sofia le-a prezentat jurnaliştilor superbul inel cu diamant pe care îl purta pe mâna stângă. Tânăra a declarat că a fost luată prin suprindere de cererea în căsătorie. „Mă pregăteam să plec la servici şi s-a întâmplat pur şi simplu. Nu m-am aşteptat“, a dezvăluit Sofia. Nunta va avea loc în vara anului 2015.

Presa suedeză speculează faptul că această logodnă nu ar fi avut loc cu siguranţă dacă Carl Phillip ar fi moştenit tronul Suediei. Nici sora sa Victoria nu a făcut o alegere obişnuită pentru o prinţesă a tronului scandinav: soţul său este un fost antrenor de fitness.

Ca singur fiu al cuplului regal, prinţul a fost moştenitor al tronului suedez doar şapte luni după naşterea sa în mai 1979. În ianuarie 1980, regulile de succesiune au fost schimbate şi a fost introdus dreptul primului născut, indiferent de sex, astfel că micuţa Victoria a devenit prinţesa moştenitoare. Ea va fi urmată la tron de fiica ei, Estelle, născut în februarie 2012.

Suedia este o monarhie constituţională, iar puterile regelui sunt reduse. Regele Carl Gustaf al XVI-lea a fost încoronat în 1973. 

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”