New York, Ucraina şi turismul. Cum vrea un orăşel de lângă Doneţk să crească numărul vizitatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oraşul Novhorodske ar putea deveni New York-ul Europei.

Un mic orăşel din Ucraina, de lângă Doneţk, vrea să îşi schimbe numele în New York. O comisie parlamentară a aprobat modificarea, iar acum propunerea urmează să fie votată în plen.

De ce se vrea schimbarea numelui?

În oraşul Novhorodske oamenii vor să facă o schimbare a numelui pentru a avea un nou început şi a atrage turiştii.

Pe vremea coloniştilor germani, strada principală se numea Gartenstraße (strada Grădinii) şi încă mai are câteva case vechi din cărămidă, o veche fabrică de hârtie afectată de război şi câteva clădiri administrative vechi şi şcoli din timpul coloniştilor germani. Acestea sunt atracţiile cu care localnicii speră ca localitatea să devină interesantă pentru turişti.

În apropierea străzii se ridică un nou centru cultural care va fi un muzeu. Aici vor fi expuse fotografii ale coloniştilor germani şi hărţi vechi, care ilustrează modul în care oraşul s-a născut.

Tatiana Krasko, secretara consiliului local, este entuziamată de schimbările anunţate. „Va fi un nou început pentru noi. Sperăm că ne vor aduce investiţii şi că vom putea avea turişti”, spune ea, conform Digi24.

Pentru alţii, schimbarea înseamnă doar revenirea la numele original.

Vor să scape de influenţa rusă

Kristina Şevcenko, lidera unui grup de tineri din oraş, spune că nu-i place numele Novhorodske, pentru că reprezintă influenţa rusă şi sovietică asupra oraşului. „Este important să scăpăm de influenţa rusă”, a spus Şevcenko, care este cea care a pledat pentru schimbarea numelui în parlamentul ucrainean.

„Dacă schimbăm numele, putem arăta lumii întregi că oraşul nostru nu are nicio legătură cu Rusia. Istoria noastră nu este istoria Rusiei, este o istorie europeană”, a mai spus ea.

Tânăra menţionează că foarte mulţi oameni au ales să părăsească oraşul din cauza războiului şi vrea ca ei să se întoarcă.

Din cauza restricţiilor cauzate de pandemie, multe din planuri au fost amânate.

Istoria oraşului Novhorodske

Novhorodske are aproximativ 10.000 de locuitori şi este un orăşel devastat de război. A fost fondat de colonişti germani şi prima dată a apărut pe o hartă în 1846 cu numele de New York. A fost o aşezare minusculă iniţial, dar apoi a crescut, majoritatea locuitorilor fiind germani.

Coloniştii erau religioşi şi nu aveau contact cu alte comunităţi. Şi-au construit propiile şcoli şi s-au îmbogăţit producând alimente şi maşini agricole.

După Revoluţia Rusă, germanii au început să părăsească Ucraina. În timpul celui De-al Doilea Război Mondial au fost alungaţi de sovietici. Din anul 1951, oraşul şi-a schimbat denumirea din New York în Novhorodske.

„Nu ştim de ce s-a schimbat numele, dar credem că a fost din cauza situaţiei politice din timpul Războiului Rece”, a spus Nadiya Gordiuk, profesoară în oraş.

Novhorodske a devenit un oraş industrial prosper şi a continuat să se dezvolte până la începutul anilor 1990, când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit.

După trei decenii, oraşul se află într-o stare deplorabilă. Industria s-a prăbuşit şi oraşul se află aproape de prima linie a unui război în care au murit 13.000 de oameni.

„Am avut vremuri mult mai bune aici”, a spus Gordiuk. „Mulţi au plecat odată cu începerea războiului şi mai avem o singură fabrică, dar sperăm că putem schimba această realitate odată cu numele oraşului. Aveam aici multe fabrici şi chiar produceam câteva maşini, gresie şi hârtie. Dar s-au schimbat multe”, a mai spus profesoara.

Declinul oraşului este împărţit în mai multe localităţi din regiunea Donbas. Conflictul i-a rupt de piaţa rusă, dar şi de principalele oraşe din regiune care sunt ocupate de separatiştii susţinuţi de Rusia.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului