Video Momentul în care soldați ruși sunt luați prizonieri după o operațiune a ofițerilor de informații ucraineni în Zaporojie
0Doi militari ruși au fost capturați de forțele ucrainene în regiunea Zaporojie, în urma unei operațiuni desfășurate de unitatea Stugna, parte a forțelor speciale ale Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina. Acțiunea a fost filmată, iar imaginile au fost făcute publice de autoritățile de la Kiev.
Potrivit compartimentului de presă al Serviciilor de Informații Militare ucrainene, operațiunea a avut loc pe direcția Zaporojie, în cadrul misiunilor de stabilizare desfășurate de unitate. Militarii ucraineni au reușit să captureze doi soldați ai armatei ruse fără incidente.
Cei doi militari ruși au fost evacuați în siguranță de pe linia frontului, cu respectarea regulilor internaționale privind tratamentul prizonierilor de război. Odată ajunși în zonele controlate de Ucraina, aceștia au primit hrană și îngrijiri medicale, relatează Dialog
Autoritățile ucrainene au precizat că prizonierii urmează să fie incluși într-un viitor schimb de prizonieri cu partea rusă.
Regiunea Zaporojie rămâne una dintre zonele active ale conflictului, unde luptele dintre forțele ucrainene și cele ruse continuă.
Recent, Rusia a lansat ceea ce se poate presupune a fi faza de deschidere a ofensivei sale de primăvară pe 17 martie, lansând atacuri în mai multe sectoare din regiunile Donețk și Zaporojie.