Mii de oameni au manifestat la Budapesta pentru autonomia Ţinutului Secuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de persoane au manifestat în cursul zilei de luni, la Piaţa Eroilor din Budapesta, în favoarea Ţinutului Secuiesc, organizatorii solicitând Guvernului României să demareze negocieri în acest sens, informează MTI, potrivit Mediafax.

În cadrul manifestărilor, liderul Societăţii pentru Ţinutul Secuiesc, Arpad Gyorgy-Mozes, a cerut autorităţilor de la Bucureşti să organizeze negocieri cu organismele care militează în favoarea Ţinutul Secuiesc. De asemenea, manifestanţii au cerut respectarea drepturilor omului.

Tot luni, circa 4.000 de persoane au participat la comemorarea secuilor ucişi în 1854, organizată la Târgu Mureş, pentru a cere autoritate teritorială pentru Ţinutului Secuiesc.

Manifestările nu au fost lipsite de incidente. În drum spre Prefectură, mai mulţi participanţi au început să arunce cu petarde către forţele de ordine. De asemenea, aceştia s-au îmbrâncit şi cu jandarmii. Autorităţile din Târgu Mureş nu au emis autorizaţie pentru protest, ci doar pentru ceremonia de comemorare.

În cadrul manifestului pe care participanţii l-au depus la Prefectură se menţionează că solicită autonomie teritorială pentru Ţinutul Secuiesc, subliniind totodată că România nu îşi respectă angajamentele din Convenţia-Cadru Pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale.

Video: Protestul secuilor din Târgu Mureş. Preluare Ştiri TVR2.


Citeşte şi:

Secuii cer autonomie pentru Ţinutul Secuiesc. Peste 4.000 de persoane au participat la un marş la Târgu-Mureş cu petarde, lozinci şi îmbrânceli

Aproximativ 4.000 de persoane au participat, luni după-amiază, la comemorarea secuilor ucişi în 1854, organizată la Târgu Mureş, CNS cerând autonomia Ţinutului Secuiesc, dar şi începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii. Manifestarea a degenerat, iar participanţii au aruncat cu petarde şi au scandat lozinci pro-autonomie. Unii dintre manifesatanţi s-au îmbrâncit cu jandarmii.

Marşul secuilor nu va avea loc! Magistraţii au respins cererea pentru organizarea lui la Tîrgu-Mureş

Tribunalul Mureş a respins cererea de organizare a marşului secuiesc la Tîrgu-Mureş, cerere formulată de Asociaţia Siculitas, care nu a fost de acord cu decizia Primăriei de a refuza acest eveniment.

Prefectul de Mureş, împotriva marşului secuilor

Prefectul de Mureş, Corneliu Grosu a declarat că nu există autorizaţie pentru marşul care ar fi trebuit să aibă loc mâine, 10 martie.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată