Mesajul unui soldat ucrainean pentru invadatorii ruşi: „Băieţi, sunteţi nişte nenorociţi!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Captură video

Forţele militare regulate ucrainene şi civilii înarmaţi s-au pregătit pentru o apărare disperată a capitalei Kiev, în timp ce trupele ruse invadatoare încearcă să finalizeze o răsturnare rapidă a guvernului central.

„Situaţia pare foarte îngrijorătoare, dar cu raze de speranţă”, a declarat un oficial european pentru Washington Examiner. „Îngrijorător pentru că Rusia are un avantaj strategic şi din cauza controlului aerian aproape absolut. Dar determinarea şi spiritul ucrainenilor dă raze de speranţă. Dacă Kievul nu va cădea în mâinile agresorului până luni, aceasta ar fi o victorie”, spune oficialul european.

Un oficial american al apărării s-a aventurat să observe vineri că „ruşii şi-au pierdut puţin din avânt” – o schimbare de la ezitarea iniţială a Washingtonului de a comenta progresul invaziei în primele zile după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat atacul. „Putin nu a şi-a dat seama de tot şi nici de curajul şi hotărârea poporului Ucrainei”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, reporterilor.

Forţele ruse au lansat un atac din trei direcţii asupra Ucrainei. Două dintre aceste „axe de avans”, aşa cum le numesc oficialii americani, au vizat zone semnificativ strategice din estul Ucrainei, dar a treia sa concentrat pe capitală. Oficialii occidentali au urmărit mobilizarea trupelor în jurul Ucrainei cu un sentiment acut al superiorităţii militare a Rusiei, dar forţele ruse nu au putut să cucerească Kievul sau orice alt oraş în primele două zile ale ofensivei.

„Ceea ce este foarte clar şi vizibil este că planul lui Putin părea să poarte un războiul după modelul celui pe care l-a văzut la televizor – războiul pe care SUA l-au putut duce în unele locuri cu destul succes”, a spus un înalt oficial european, sub anonimat,  pentru Washington Examiner. „Cu fiecare zi suplimentară de război, moralul oamenilor şi al luptătorilor se îmbunătăţeşte de fapt, deoarece ei văd că, deşi ruşii înaintează, nu sunt invincibili.”

Masajul unui soldat ucrainean care trimite un mesaj invadatorilor a devenit viral: „Băieţi, sunteţi nişte nenorocit!” spuse bărbatul în rusă. „Deocamdată v-aţi oprit. Suntem bine. Ne pregătim rezervele. Avem aviaţie. Avem tancuri. Avem totul! Fundul vostru este al nostru, oameni buni!”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie