Megaproiectul turistic al lui Jared Kushner, ginerele lui Trump, sub lupa justiției albaneze. Presiunea străzii crește de la o zi la alta
0Guvernul de la Tirana se confruntă cu o criză politică și de mediu de proporții, după ce procurorii anticorupție au deschis o investigație oficială care vizează un proiect turistic de lux asociat cu numele lui Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump. În timp ce societatea civilă și organizațiile ecologiste strigă în stradă împotriva distrugerii ecosistemului marin, premierul Edi Rama apără investiția în numele „modernizării” țării, scrie politico.eu.
Fondul de investiții Affinity Partners, controlat de Kushner, intenționează să transforme o zonă de mlaștini de coastă extrem de fragilă într-un complex hotelier mamut. Planurile vizează insula nelocuită Sazan din Marea Adriatică și câteva sute de hectare din peisajul protejat Vjosa-Narta, o zonă umedă critică, recunoscută internațional ca habitat pentru păsări flamingo, foci și locuri de cuibărit pentru broaștele țestoase marine, în combaterea corupției din Albania, a confirmat luni că a demarat o anchetă penală.
Procurorii investighează deciziile controversate din anul 2024, prin care statutul de arie protejată al regiunii și regimul de proprietate asupra terenurilor au fost modificate suspect, deschizând astfel calea legală pentru dezvoltatorii imobiliari. Până la momentul publicării analizei Politico, parchetul anticorupție nu a oferit detalii suplimentare privind persoanele vizate.
În paralel cu acțiunea magistraților, presiunea străzii crește de la o zi la alta.
Duminică seară, sute de protestatari s-au adunat în fața clădirilor guvernamentale, cerând anularea imediată a contractelor, protejarea patrimoniului natural și chiar demisia premierului Edi Rama.
Noi manifestații sunt programate în capitala Tirana, urmate de un amplu protest pe 6 iunie chiar în proximitatea viitorului șantier de lângă Vlora.
Situația a degenerat în cursul weekendului, când imagini video au surprins gărzi de corp ale unei firme private de securitate agresând și târând un protestatar pe marginea unei stânci, în timp ce încercau să blocheze accesul activiștilor la gardurile de protecție.
Urmările politice și administrative nu au întârziat să apară. Autoritățile albaneze au retras licențele a două firme de securitate privată, un agent a fost arestat preventiv, iar șeful poliției locale a fost demis din funcție. De cealaltă parte, circa 15 protestatari au fost puși sub acuzare pentru tulburarea ordinii publice.
Între ambițiile europene și realitatea balcanică
Prins între ciocan și nicovală, premierul Edi Rama refuză să dea înapoi, inserând proiectul imobiliar în marea sa narațiune despre transformarea economică a țării. „Vreau să fac din Albania o destinație invidiată în regiune, iar acest proiect face parte din acest efort strategic,” declara acesta.
Însă momentul este extrem de delicat pentru Tirana. Albania și-a asumat obiectivul ambițios de a adera la Uniunea Europeană până în anul 2030, reușind deja deschiderea tuturor capitolelor de negociere. Scandalul izbucnește chiar înaintea summitului celor 27 de șefi de stat din UE, programat în Muntenegru, unde extinderea blocului comunitar în Balcanii de Vest reprezintă tema centrală de pe agendă. Un dosar de corupție la nivel înalt cu ramificații ecologice ar putea ridica semne de întrebare serioase la Bruxelles privind statul de drept din Albania.
Pentru Jared Kushner, acesta nu este primul blocaj în regiune. În anul 2025, firma sa de investiții a fost nevoită să abandoneze un alt proiect imobiliar de anvergură în Serbia, tot pe fondul unor controverse publice majore și a investigațiilor demarate de autoritățile anticorupție de la Belgrad. Rămâne de văzut dacă justiția de la Tirana va avea aceeași independență sau dacă interesele geopolitice vor prevala în fața conservării mediului.