Incident bizar în Franţa. Un tânăr nevaccinat a folosit certificatul verde al lui Macron pentru a intra într-un spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 19 ani a prezentat pentru a intra într-un spital, unde avea programare, certificatul sanitar al lui Emmanuel Macron, care a fost distribuit pe social media în urmă cu câteva zile, relatează Le Point.

Tânărul din Marsilia, nevaccinat, avea o programare marţi la spitalul Salvator şi pentru a intra trebuia să prezinte certificatul sanitar, astfel că a decis să prezinte unul fals. Şi a ales să fie chiar cel cu numele preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Persoanele care controlau accesul în spital şi-au dat seama ce a făcut tânărul, dar totuşi l-au lăsat să intre, după care au chemat poliţia.

Tânărul, care a fost reţinut, a explicat că a luat certificatul sanitar de pe internet pentru a se distra.

De la introducerea certificatului sanitar, în iulie 2021, folosirea unuia fals sau a unui certificat adevărat care îi aparţine altei persoane atrage o amendă de 135 de euro dacă este plătită în aceeaşi zi sau de 750 de euro dacă este plătită mai târziu. “Deocamdată, folosirea certificatului prezidenţial nu reprezintă o circumstanţă agravantă”, a adăugat Le Point.

Mai multe pentru tine:
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor