Împotmoliţi între ţări, în funcţie de capriciile Dunării: Viaţa de fermier la graniţa dintre Croaţia şi Serbia

De mai bine de trei decenii, ferma lui Sandor Perzolt se mută continuu între Serbia şi Croaţia, în funcţie de capriciile Dunării.

Din vara anului 1991, când Croaţia şi-a declarat independenţa, Sandor Perzolt este blocat într-o dispută de frontieră influenţată de felul în care îşi schimbă cursul Dunărea.

„Am sentimentul că locuiesc în două ţări”, spune acest bărbat în vârstă de 64 de ani într-un interviu acordat pentru AFP.

Disputa rezidă din două interpretări diferite asupra trasării graniţei. Pe de o parte, Serbia susţine că frontiera se află în centrul fluviului, indiferent de cum îşi schimbă cursul, dar că terenul de pe malul estic îi aparţine. De cealaltă parte, Croaţia reclamă câteva enclave de-a lungul malului estic, invocând hărţi mai vechi care nu mai reflectă cursul actual al Dunării.

Interpretări dătătoare de bătăi de cap atât pentru soţii Perzolt, cât şi pentru alte câteva familii prinse în mijlocul acestei dispute.

„După ce m-am căsătorit la începutul anilor '90, am devenit pentru prima dată croat şi sunt încă cetăţeanul lor”, explică Sandor Perzolt.

„Dar am primit şi cetăţenia sârbă, pentru că altfel nu mi-aş putea înmatricula tractoarele”, adaugă fermierul croato-sârb.

Perzolt primeşte subvenţii pentru agricultură din partea Zagrebului, dar nu îşi poate vinde produsele în Croaţia, din cauza taxelor vamale.

„Ştiţi procedura... M-ar întreba dacă transport alcool sau ţigări. Nu suntem contrabandişti, suntem fermieri”, spune el.

Majoritatea celor 140 de kilometri pătraţi de teren aflaţi în litigiu este nelocuită şi constă în mare parte din păduri şi insule.

În primăvara anului 2015, zona s-a aflat pentru scurt timp în centrul presei internaţionale, după ce activistul libertarian ceh Vit Jedlička şi un grup de simpatizanţi de-ai săi au proclamat aici „Republica Liberă Liberland”.

Ministerul de Externe de la Zagreb a evocat o glumă, iar poliţia croată i-a alungat pe activiştii libertarieni din zonă. Între timp, negocierile dintre Zagreb şi Belgrad, lansate la începutul anilor 2000, au ajuns în impas. La începutul anilor 2000, o comisie mixtă a fost înfiinţată pentru a aborda disputa teritorială, dar s-a întrunit rar şi nu a oferit nicio foaie de parcurs până acum. În 2018, preşedinţii Serbiei şi Croaţiei au promis că vor duce dosarul la Curtea Internaţională de Arbitraj dacă nu reuşesc să ajungă la un acord înainte de 2020. Anul 2020 a trecut, iar pandemia de COVID-19 este principalul motiv invocat pentru blocarea negocierilor.

„Ne aşteptăm ca, odată ce călătoriile internaţionale vor reveni la normal, precum şi practica de ţinere a sesiunilor, discuţiile cu privire la stabilirea frontierei să continue”, se arată într-un comunicat al Ministerului croat de Externe citat de AFP.

„Complicat şi stupid”

Croaţia - membră UE de la 1 iulie 2013 - nu exclude să condiţioneze aderarea Serbiei la UE de găsirea unei înţelegeri asupra dosarului frontalier în favoarea sa. La rândul lor, oficialii sârbi nu intenţionează să cedeze nimic, nici măcar un petic de pământ, vechilor lor rivali, indiferent de situaţie.

„Este evident că Republica Serbia nu va accepta niciun aranjament care ar presupune vânzarea propriului nostru teritoriu”, a declarat pentru AFP Nemanja Starovici, secretar de stat în Ministerul sârb de Externe.

În opinia analistului politic Aleksandar Popov, niciuna dintre părţi nu pare să facă mare lucru pentru a ajunge la un acord, preferând în schimb o „retorică inflamatorie”.

Dezacordurile teritoriale încă mai produc scântei între fostele state membre ale Iugoslaviei, iar Bruxellesul le-a tot transmis de-a lungul timpului să le rezolve pentru a putea aspira la integrarea în blocul comunitar.

Fără nicio soluţie la orizont, locuitorii din zonele aflate în litigiu rămân blocaţi la mijloc, cu o oarecare nostalgie după zilele în care făceau parte dintr-o singură ţară şi viaţa le era mai simplă.

„Este complicat şi stupid”, se revoltă Petar Maksimovici, proprietarul unui restaurant pescăresc pe malul estic al Dunării.

S-au dus vremurile, spune cu regret bărbatul, când putea traversa cu uşurinţă râul pentru a ajuta un prieten la recoltă sau să savureze un pahar de vin.

„Pentru a-mi vizita vechii prieteni din partea croată, am nevoie de paşaport şi de un permis de vaccinare. Nu mă mai duc”, spune el pentru AFP.