Franța a salvat 66 de migranţi care încercau să traverseze Canalul Mânecii

0
Publicat:

Un număr de 66 de migranţi, printre care femei şi copii, care încercau să traverseze Canalul Mânecii, au fost salvaţi miercuri de autoritățile franceze, notează AFP, scrie AGERPRES.

Franța FOTO: Shutterstock

Miercuri dimineaţa, serviciile de salvare au fost „informate de semaforul de la Dieppe că o ambarcaţiune cu migranţi se află în largul coastelor Dieppe”. O navă a jandarmeriei maritime „a venit în ajutorul ambarcaţiunii, în dificultate, în cursul după-amiezii”.

Echipajul a salvat „66 de naufragiaţi, printre care femei şi copii”, a precizat prefectura maritimă.

Naufragiaţii au fost apoi „debarcaţi în portul Dieppe, unde au primit îngrijiri din partea serviciilor de salvare terestră şi poliţiei de frontieră”. Ei au fost găzduiţi într-o sală de sport.

„Serviciile de stat examinează caz cu caz situaţiile administrative ale migranţilor. Trei persoane au fost deja reţinute de poliţia naţională şi plasate în arestul poliţiei, suspectate de a fi traficanţi de persoane”, a precizat prefectura într-un comunicat.

Între timp, în Regatul Unit, primii migranţi susceptibili de a fi deportaţi în Rwanda au fost arestaţi şi plasaţi în detenţie, a comunicat guvernul britanic, premierul Rishi Sunak salutând un nou pas în aplicarea unei măsuri cheie a politicii sale migratorii.

Guvernul conservator a spus că va pune capăt traversărilor Canalului Mânecii de către migranţii clandestini. Peste 7.500 de persoane au ajuns pe teritoriul britanic la bordul unor ambarcaţiuni de la începutul lui 2024, un record istoric pentru primele patru luni ale anului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune