Doi şoferi români au fost arestaţi în Franţa după ce au fost prinşi că transportau migranţi într-o remorcă frigorifică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi şoferi români au fost arestaţi în portul Calais, în această dimineaţă, după ce autorităţile britanice de frontieră au descoperit că transportau opt migranţi afgani într-o remorcă frigorifică, scrie The Mirror.

Cei opt cetăţeni afgani, dintre care jumătate erau copii şi chiar bebeluşi, se aflau în stare de hipotermie, spun surse apropiate situaţiei citate de publicaţia britanică.

O sursă din cadrul forţelor de investigaţie a declarat: „Afganii aflaţi în remorca vehiculului sufereau de hipotermie uşoară. Aceasta s-ar fi înrăutăţit, dacă ar fi rămas acolo, dar au fost duşi la un spital din Calais pentru tratament imediat”.

Şoferii români au fost arestaţi după descoperire, la 5 dimineaţa, la Calais. Cei doi încercau să se îmbarce, împreună cu vehiculul pe care îl conduceau, pe un feribot către Marea Britanie.

„Şoferii sunt suspectaţi că au încercat să îi introducă fraudulos în Marea Britanie pe afgani. Aceştia au amândoi naţionalitate română şi se află în custodie, confruntându-se cu mai multe acuzaţii”, au mai spus sursele.

Potrivit lor, forţele britanice de frontieră au descoperit migranţii şi au făcut apel la autorităţile franceze să opereze arestările.

Autorităţile din Calais au confirmat arestările şi au anunţat că temperatura din interiorul camionului era de circa 7 grade Celsius.

Identităţile şoferilor şi ale pasagerilor nu au fost dezvăluite.

Arestările vin după ce, săptămâna trecută, 39 de persoane decedate au fost descoperite în remorca unui camion frigorific similar ajuns în Marea Britanie, iar şoferul a fost condamnat la ucidere din culpă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort