Ultimul mesaj al unei tinere vietnameze care s-ar fi aflat în camionul frigorific ce transporta imigranţi în Marea Britanie: „Îmi pare rău, mamă. Nu pot respira“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii unei tinere vietnameze se tem că fiica lor se află printre cele 39 de persoane descoperite moarte într-un camion frigorific în comitatul britanic Essex, după ce au primit un ultim mesaj de la aceasta în intervalul de timp în care a fost adus din Belgia în UK, marţi seara, relatează The Independent şi CNN.

O sursă guvernamentală vietnameza a declarat pentru CNN că tatăl lui Pham Thi Tra My, în vârstă de 26 de ani, a alertat autorităţile din provincia Ha Tinh în legătură cu dispariţia fiicei sale care a plecat spre China pe 3 octombrie, urmând să ajungă în UK.

Părinţii au arătat autorităţilor ultimul text trimis de fată, marţi seara, la 10.28 pm, ora Marii Britanii (miercuri, 4.28 am, în Vietnam), într-un moment în care containerul se afla în tranzit între portul Zebrugge (Belgia) şi portul Purrfleet (Essex). Cadavrele au fost descoperite circa trei ore mai târziu în parcul industrial Waterglade, în oraşul Grays.

„Îmi pare rău, mamă. Calea mea către străinătate nu a izbutit. Mamă, te iubesc foarte mult! Mor, pentru că nu pot respira …Sunt din Can Loc, Ha Tinh, Vietnam”, scria fata.

Imagine indisponibilă

FOTO via The Guardian

Anchetatorii au revenit asupra declaraţiilor iniţiale că cei 31 de bărbaţi şi 8 femei descoperiţi în tir au naţionalitate chineză, spunând că acest fapt nu poate fi deocamdată confirmat. Odată cu arestarea unei a treia persoane, un bărbat de 48 de ani din Irlanda de Nord - în afară de şoferul irlandez al camionului, un tânăr de 25 de ani, alte două persoane, ultimii proprietari ai tirului, un cuplu din Warrington, au fost reţinute – au apărut indicii că printre victime s-ar putea afla cetăţeni vietnamezi.

Hoa Nghiem, membru al unei organizaţii pentru drepturile omului din Hanoi, Human Rights Space, aflat în legătură cu familia, a spus că ultimul mesaj trimis de tânără „coincide în timp” cu parcursul camionului. Totodată, fratele fetei a declarat pentru BBC că familia a plătit 30.000 de lire traficanţilor de oameni şi că ultima locaţie cunoscută a fetei a fost în Belgia.

Fratele lui Pham, Pham Ngoc Tuan, a făcut un apel disperat pe un grup de Facebook pentru informaţii despre sora sa:

„Pe 3 octombrie, sora mea a plecat din provincia Ha Tinh spre Hanoi pentru procedurile de zbor în China, câteva zile mai târziu zburând în Franţa, iar apoi în UK. Acum câteva zile a fost prinsă de poliţia britanică şi trimisă înapoi în Franţa. A ajuns însă înapoi În UK. Am primit informaţii că e moartă. Aşa că vă cer ajutorul în caz că ştiţi ceva despre ea.”

Potrivit presei irlandeze, Ngoc Tuan a declarat pentru BBC că sora sa şi-a instruit familia să nu o contacteze, întrucât „organizatorii” nu-i permiteau să primească apeluri. În schimb ea i-a sunat de fiecare dată când ajungea la una dintre destinaţii: pe 19 octombrie a trecut  prima dată graniţa în Marea Britanie, dar a fost întoarsă înapoi; de pe 23 octombrie familia nu mai ştie nimic de ea. 

Inspectorul adjunct al poliţiei din Essex, Pippa Mills, a declarat pentru The Independent că nu va comenta speculaţiile privind naţionalitatea celor care „şi-au pierdut viaţa în mod tragic” până la confirmarea oficială a identităţii victimelor de către legişti.

Ambasada Vietnamului la Londra a confirmat că a luat legătura cu poliţia din Essex în legătură cu dispariţia unor cetăţeni vietnamezi la solicitarea unor familii îngrijorate.

Nghiem, activistul vietnamez pentru drepturile omului, a spus că tânăra Pham plănuia să ajungă în Anglia prin Franţa şi că are informaţii că în camion s-ar fi putut afla mai mulţi vietnamezi.

Mimi Vu, specialist în traficul de persoane vietnameze tinere în Europa, a spus că în mesajul său Pham a dat toate detaliile de nume şi ţara de origine pentru a transmite „unde să fie îngropată”. Aceasta a precizat că uneori persoanele traficate prin China primesc paşapoarte false chinezeşti.

VietHome, un site de ştiri pentru expaţii vietnamezi din Marea Britanie, a anunţat că are informaţii despre 10 familii care nu mai ştiu nimic de rudele lor. BBC a scris că ştie de cazul a 6 vietnamezi care s-ar afla printre victime, potrivit familiilor lor. Fratele unei femei de 19 ani a declarat că sora sa l-a sunat marţi dimineaţa pentru a-l anunţa că urmează să intre într-un container în Belgia şi îşi închide telefonul pentru a nu fi detectat.

Potrivit BBC, traficanţii au returnat familiilor victimelor avansul plătit. 

Anul trecut un număr de  702 de cetăţeni vietnamezi au fost trimişi către autorităţile britanice ca presupuse victime ale traficului de persoane şi sclaviei moderne, Vietnamul fiind a doua ţară ca număr de astfel de victime în Marea Britanie după Albania.

Nu se cunoaşte momentul în care victimele au intrat în camionul frigorific, unde temperaturile pot fi şi de -25 de grade Celsius. Directorul executiv al portului Zeebrugge a spus că este puţin probabil ca oamenii să fi fost încărcaţi aici, în timp ce un alt oficial al portului spune că este „practic imposibil” ca aceştia să fi intrat în camion la graniţa belgiană. Camionul a venit duminică din Irlanda de Nord prin Holyhead, nordul Ţării Galiilor.

Tirul a ajuns în portul Purfleet miercuri, la aproximativ 12.30 am şi l-a părăsit după ora 1.05 am. Poliţia a fost alertată de prezenţa cadavrelor într-un camion din parcul industrial Waterglade la ora 1.40 am.

Temuţii Snakeheads s-ar afla în spatele tragediei

Mirror scrie că aşa numiţii Snakeheads, o reţea de traficanţi chinezi s-ar afla în spatele transportării celor 39 de persoane în camionul frigorific, tariful lor fiind de 30.000 de lire. 

Imigranţii sunt preluaţi din regiunea Fujian, China şi transportaţi în camioane de marfă, fără mâncare, sistem de aerisire, apă sau alte facilităţi.

O sursă apropiată de reţea a spus că „în cultura chineză asta nu este o crimă, ci o oportunitate. Este o înţelegere între Snakeheads şi clienţii lor. Ei sunt dispuşi să facă asta, aşa că nu se simt vinovaţi că încalcă legea. Se mândresc cu reuşita lor de a pleca din Fujian având şansa unei vieţi confortabile în ţări precum Irlanda de Nord, Anglia şi Scoţia unde primesc beneficii generoase. 

Da, călătoria e dificilă şi înfricoşătoare, dar de regulă pariul merită.

De data asta nu a funcţionat, ceva nu a mers bine, dar Snakeheads o vor face din nou. Alţi oameni oameni îşi aşteaptă şansa de a ajunge în Europa într-un camion. De regulă planul lor dă rezultate. Snakeheads au legături peste tot. Sunt oameni practici, nu emoţionali. Au pierdut acum 1.2 de milioane de lire, aşa că o vor face din nou”.

Banda a mai fost asociată cu moartea a 58 de chinezi descoperiţi sufocaţi într-un camion în Dover, în anul 2000.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite