Discuțiile nucleare SUA-Iran trebuie să fie conforme cu interesele europene, spune ministrul francez de externe

0
0
Publicat:

Franța, Marea Britanie și Germania vor fi atente în ceea ce privește discuțiile nucleare dintre Statele Unite și Iran, pentru a se asigura că acestea sunt conforme cu interesele europene, a declarat ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, luni.

SUA și Iran urmează să discute despre programul nuclear al Teheranului FOTO Shutterstock

„Vom fi vigilenți, alături de prietenii și partenerii noștri britanici și germani, pentru a ne asigura că orice negociere (SUA-Iran) care ar putea avea loc respectă interesele noastre de securitate în ceea ce privește programul nuclear al Iranului”, a spus Barrot, la sosirea sa pentru o întâlnire a miniștrilor de externe din UE la Luxemburg, potrivit Reuters.

Președintele Donald Trump a anunțat, săptămâna trecută, că Statele Unite și Iranul sunt pe punctul de a începe discuții directe privind programul nuclear al Teheranului.

Ulterior, Iranul a transmis că vrea un acord „serios şi echitabil” cu Statele Unite privind programul nuclear iranian, cu o zi înaintea unor negocieri între cele două ţări în Oman.

Occidentul, cu Statele Unite în frunte, suspectează de zeci de ani Teheranul de faptul că vrea să se doteze cu arma nucleară. Teheranul respinge aceste acuzaţii şi afirmă că activităţile sale nucleare se limitează la scopuri civile.

Un raport din februarie al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a constatat că stocul Iranului de uraniu îmbogățit la 60% a crescut brusc din decembrie. Experții spun că, din acest punct, este relativ ușor să se ajungă la o îmbogățire de 90% - pragul pentru materialul de uz militar.

La 8 februarie, stocul iranian de uraniu îmbogățit la 60% crescuse cu 92,5 kg față de trimestrul precedent, ajungând la 274,8 kg. Iranul afirmă că stocul este un răspuns la sancțiunile SUA.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate