Interviu Criză Grecia. Negocieri cu pistolul la tâmplă: „Fie semnaţi, fie economia voastră se prăbuşeşte. Cum? Vă dărâmăm băncile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oficial grec ce a participat la negocierile din ultimele cinci luni dintre Atena şi creditorii săi internaţionali a dezvăluit detalii despre discuţiile care au decis soarta unei naţiuni ce a fost îngenuncheată, notează Mediapart, într-un material exclusiv.

Guvernul grec a crezut că o prăbuşire a economiei ţării va declanşa o cădere a economiei mondiale şi a sperat că un „nu“ la referendumul din 5 iulie îi va întări poziţia la negocieri, explică  un consilier grec care a participat la negocierile Eurogrup. Oficialul acuză dur de „şantaj şi asasinare mediatică“ europenii, în special pe preşedintele Jeroen Dijsselbloem care ar fi ameninţat direct grecii că va cauza colapsul băncilor elene dacă nu se semnează programul drastic de austeritate propus. „Ne-am dus la război crezând că suntem pe picior de egalitate, că avem aceleaşi arme. Le-am subestimat puterea“, spune oficialul grec care şi-a dorit anonimatul.

„Este o putere care se înscrie în însăşi structura societăţii, în modul de a gândi al oamenilor. Se bazează pe control şi santaj. Avem foarte puţine pârghii în faţa ei. Edificiul european este kafkian“, spune sursa citată. Iniţial, Yanis Varoufakis, fostul ministru de Finanţe al Greciei, cu argumentele sale, a reuşit să schimbe opinia publică în Europa şi chiar în Germania, dar Eurogrup a ripostat, potrivit consilierului. Dijsselbloem i-ar fi spus lui Varoufakis la începutul lunii februarie că „fie semnaţi, fie economia voastră se prăbuşeşte. Cum? Vă dărâmăm băncile“.

„Câţi bani vrei să ieşi din euro?“

 Guvernul grec, spune oficialul, a descoperit prea tarziu că europenii vor să-l excludă pe Varoufakis, după anunţul rezultatului referendumului. Varoufakis ar fi intrebat: „Cine a decis asta?“, iar Dijsselbloem a răspuns că el. Nu ar trebui să existe un vot, decizia nu trebuie luată în unanimitate?, se întreabă oficialul. Însă tot el răspunde că într-o societate normală, da, dar Eurogrup nu functionează formal, nu există nicio minută a dezbaterilor.

„A discuta prea mult cu Schäuble (ministrul de Finanţe german, n.r.) poate fi periculos, pentru că rişti să nu obţii finanţările. Băncile germane îşi vor banii înapoi. E o organizaţie unde nu îţi poţi face auzită vocea. Doar Varoufakis a vorbit deschis. Schäuble i-a spus: «Câţi bani vrei ca să ieşi din euro?». El nu a vrut Grecia în euro. A fost primul care a vorbit de ieşirea Greciei, în 2011“, continuă oficialul prezent la negocierile Atenei cu creditorii europeni.

„Sufocare prin credit“

Consilierul grec spune că banii împrumutaţi Greciei au fost folosiţi pentru plata datoriei externe. „Nu am primit niciun ajutor financiar pentru a plăti. Nu ne putem împrumuta pe termen scurt. Nu putem lua nicio măsura pentru a îmbunătăţi lichiditatea economiei. Banca Centrală Europeană a impus restricţii, una după alta. Este ceea ce eu denumesc sufocare prin credit“.

Pe la jumătatea lunii martie, susţine consilierul grec, surse din Bruxelles ar fi spus că instituţiile ca Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional sau Comisia Europeană se folosesc de credit pentru a asfixia grecii, „pentru a forţa Guvernul să se supună şi să accepte reformele“.

Grecii credeau că prăbuşirea economiei grecesti va declanşa prăbuşirea economiei mondiale. Asta nu s-a întâmplat, şi îmi pare rău. Am urmărit evoluţia euro, cum a reacţionat la experimentele lor. Schäuble şi Berlinul sunt inteligenţi. Au alimentat criza artificial“, spune oficialul.

Consilierul spune că Guvernul grec a înţeles prea târziu ce se întâmplă, abia în săptămâna dinaintea referendumului. „Am pierdut orice sprijin economic pentru a găsi termenii unui nou acord şi am pierdut orice credibilitate pentru a-i forţa să negocieze cu noi. În acel moment, aripa dreapta a guvernului, Tsipras şi Varoufakis, a spus că avem de ales între modelul cipriot şi referendum“. Prim-ministrul şi ministrul de Finanţe de atunci sperau că în cazul unei victorii a „nu“-ului la referendum, poziţia lor va fi întărită. Însă nu a existat criză financiară mondială, nici măcar europeană, spune oficialul. 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”