Analiză Coșmarul strategic al Europei: prinsă între Trump, Putin și un război pe care nu-l poate încheia

Europa descoperă, dureros, cât de puțin spațiu de manevră strategică mai are. Între o Rusie de care se teme, un război în Ucraina pe care nu îl poate opri și o Americă pe care nu o mai poate crede pe cuvânt, dar de care încă depinde, continentul pare blocat într-o capcană geopolitică.

Timp de decenii, Europa s-a convins că geopolitica funcționează pe bază de reguli, că alianțele sunt solide și că suveranitatea este inviolabilă – cel puțin pe continent. O dezbatere transatlantică recentă a arătat însă că aceste certitudini se prăbușesc una câte una.

La o dezbatere organizată de Quincy Institute, dedicată consecințelor amenințărilor lansate de Donald Trump privind Groenlanda și Venezuela, analiști europeni și nord-americani au descris o realitate sumbră: Europa este prinsă între frică, dependență și lipsa unei strategii proprii.

Rezultatul nu a fost unitatea, ci anxietatea. Anxietatea față de Rusia, față de fiabilitatea Statelor Unite și față de ideea tot mai greu de evitat că Europa s-a convins singură de propria neputință strategică, scrie kyivpost.com.

Rusia: inamic existențial sau alibi convenabil?

Pascal Boniface, directorul Institutului Francez pentru Relații Internaționale și Strategice (IRIS), a pus sub semnul întrebării ceea ce el numește percepția tot mai distorsionată a amenințării ruse.

Rusia nu este pe punctul de a mărșălui spre vestul Europei, susține Boniface. Moscova se chinuie să controleze Ucraina – o țară de aproximativ 30 de milioane de locuitori – iar ideea că ar putea cuceri militar o Uniune Europeană de 450 de milioane de oameni este, în opinia sa, nerealistă.

Asta nu înseamnă că Rusia nu reprezintă o amenințare. Moscova rămâne capabilă să destabilizeze Europa prin atacuri cibernetice, ingerințe politice și conflicte prin interpuși, mai ales în Africa. Însă transformarea Rusiei într-un pericol existențial iminent, avertizează Boniface, are un efect paralizant.

Psihologic, Europa ajunge să creadă că doar SUA îi pot garanta supraviețuirea. Iar această convingere o face incapabilă să reziste presiunilor americane, chiar și atunci când acestea subminează suveranitatea europeană.

Zoltán Koskovics, directorul unității geopolitice a Centrului pentru Drepturi Fundamentale din Ungaria, oferă o lectură mai realistă: Washingtonul nu mai cere Europei să fie ostilă Rusiei, ci să-și „stabilizeze” relația cu Moscova. Este o formulare care apare explicit în documente strategice americane.

Pe termen lung, spune Koskovics, SUA se așteaptă ca Europa să fie capabilă să gestioneze singură echilibrul cu Rusia – o viziune pe care Budapesta o împărtășește.

Zachary Paikin, cercetător la Quincy Institute, merge mai departe și susține că rigiditatea Europei față de Rusia nu este dictată doar de securitate, ci și de statut. O eventuală încheiere negociată a războiului din Ucraina ar presupune tratarea Rusiei ca actor egal – un lucru pe care liderii europeni îl evită, de teamă că și-ar diminua poziția în ordinea internațională.

Ucraina: războiul care a înghețat strategia Europei

Ucraina planează asupra tuturor dezbaterilor nu doar ca front de luptă, ci ca lentilă prin care Europa își vede întreaga politică externă.

Boniface avertizează că Europa a făcut din Ucraina centrul absolut al viziunii sale strategice, uneori în detrimentul realismului. Liderii europeni vorbesc despre o Rusie gata să atace Berlinul, deși armata rusă este blocată în estul Ucrainei.

Paikin susține că Ucraina este dosarul prin care Europa și-a externalizat autonomia strategică către Washington. Legându-și credibilitatea morală și politică de Kiev, Europa a cedat SUA controlul escaladării – limitându-și propriul spațiu de manevră în comerț, diplomație sau dispute teritoriale precum Groenlanda.

Pentru Koskovics, războiul este parte a unei crize mai largi: migrație masivă, insecuritate, erodarea încrederii în instituții. Toate acestea alimentează ascensiunea partidelor populiste, care promit o politică externă mai pragmatică, bazată pe interese, nu pe ideologie.

SUA: aliat sau adversar ideologic?

Dacă Rusia este frica Europei, Statele Unite sunt dilema ei.

Boniface este tranșant în privința lui Donald Trump, pe care îl descrie nu ca protector, ci ca prădător. Trump a pus sub semnul întrebării Articolul 5 al NATO, a ironizat liderii europeni și a arătat mai mult respect personal lui Vladimir Putin decât aliaților tradiționali.

În această logică, „Occidentul unit” nu mai există. Trump respinge multilateralismul, dreptul internațional și sistemul de valori pe care Europa încă pretinde că îl apără.

Koskovics nuanțează: ceea ce se prăbușește nu este Occidentul, ci ideologia liberal-tehnocrată. Conflictul cu Europa este ideologic, nu civilizațional. Washingtonul cere Europei să-și controleze migrația, să renunțe la birocratizare și să-și asume propria apărare.

Paikin oferă cea mai rece interpretare: SUA sunt tot mai concentrate pe competiția cu China și pe dominarea propriei emisfere. Europa contează mai puțin ca oricând – iar această realitate lasă Bruxelles-ul expus.

Europa, între suveranitate și negare strategică

Sub disputele despre Rusia, Ucraina și Trump se ascunde o teamă mai profundă: pierderea relevanței.

Reacția dură a Europei la amenințările lui Trump privind Groenlanda, mai vocală decât în alte încălcări ale dreptului internațional, arată o conștientizare bruscă a propriei vulnerabilități. Nu este vorba doar despre teritoriu, ci despre statut.

Europa este prinsă între o Rusie pe care nu o poate învinge, un război pe care nu îl poate opri și o Americă pe care nu se mai poate baza – dar de care nu se poate desprinde.

Rămâne de văzut dacă acest blocaj va duce la o autonomie strategică reală sau doar la o dependență mascată sub retorică sfidătoare.

Cert este că epoca în care Europa putea presupune simultan protecție, prestigiu și autoritate morală a luat sfârșit.