Bulgaria vrea să aresteze trei cetăţeni ruşi inculpaţi de otrăvirea omului de afaceri Emilian Ghebrev. Unul dintre inculpaţi figurează în cazul Skripal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilian Ghebrev FOTO AFP/ Getty Images

Bulgaria a emis joi un mandat european de arestare pe numele a trei cetăţeni ruşi inculpaţi pentru otrăvirea unui om de afaceri local, a fiului său şi a unui angajat al său în primăvara anului 2015. Unul dintre cei trei inculpaţi figurează în cazul Skripal.

La aproape cinci ani de la otrăvirea omului de afaceri Emilian Ghebrev, justiţia bulgară a emis un mandat de arestare pe numele a trei persoane inculpate în acest caz.

„Au fost puşi sub acuzare trei rezidenţi ruşi pentru tentativă de omor cu premeditare“, a anunţat Parchetul de la Sofia într-un comunicat preluat de AFP.

Parchetul din Sofia nu a divulgat identitatea celor trei inculpaţi. A precizat, totuşi, că unul dintre ei este vizat în cazul otrăvirii fostului spion dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale la Salisbury (Anglia), în martie 2018. Cel mai probabil este vorba de ofiţerul GRU (serviciul de informaţii al armatei ruse, n. red.) cunoscut sub numele de cod Serghei Fedotov.

Fedotov, al cărui nume real este Denis Sergheev, se afla în vizită în Bulgaria în momentul otrăvirii lui Emilian Gebrev, la sfârşitul lui aprilie 2015. Intrat în comă, Ghebrev a supravieţuit tentativei de omor asupra sa.

Într-o anchetă, publicaţiile Belingcat, The Insider şi „Der Spiegel” trag concluzia că la operaţiunea de otrăvire a lui Emilian Ghebrev, a fiului său şi a directorului firmei deţinute de el au participat opt ofiţeri din GRU, membri ai unei subunităţi cu numele de cod 29155.

Motivul otrăvirii lui Ghebrev nu se cunoaşte, însă se ştie că în 2008 acesta a vândut un lot impunător de armament Georgiei în timpul războiului cu Rusia. Potrivit unei versiuni, Ghebrev a fost bănuit de Kremlin că vindea armament în Siria aliaţilor Statelor Unite.

Fiind întrebat de câteva ori despre această versiune, Ghebrev a negat implicarea lui în vinderea de armament unor grupări siriene.

Un alt motiv, lansat de cotidianul sofiot „24 de ore”, se bazează pe ipoteza că atacul poate fi o acţiune solitară a unor agenţi fără ordin de sus. Companii private de armament ar fi comandat înlăturarea lui Ghebrev ca o reacţie la încercarea acestuia de a prelua exportul unor tipuri de muniţii în Afganistan, Africa şi India.

Bulgaria exportă anual armament şi muniţii în valoare de peste 1,2 miliarde euro - cea mai mare parte în ţările arabe. 

Unitatea 29155 se află în vizorul occidentalilor, lăsând indicii că a participat la operaţiuni în Crimeea, la tentativa de destabilizare a situaţiei în Republica Moldova în 2014, la tentativa de lovitură de stat din Muntenegru în toamna lui 2016 şi la operaţiuni împotriva agenţiei antidoping WADA în Elveţia 2016-2017. Unitatea este anchetată de autorităţile spaniole sub acuzaţia implicării în referendumul pentru independenţa provinciei Catalonia în 2017.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”