Azerbaidjanul a întrerupt fluxul de gaz către Serbia. Vucic: „Consumăm din rezerve”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fluxurile de gaz din Azerbaidjan către Serbia au fost oprite şi nu este clar când vor fi reluate, a anunţat sâmbătă preşedintele sârb Aleksandar Vucic, citat de agenţia de presă Tanjug, relatează Reuters.

Azerbaidjanul a închis robinetul pentru Serbia FOTO: Adevărul (arhivă)

„Am primit informaţii de la fraţii şi prietenii noştri din Azerbaidjan că, din cauza forţei majore şi a problemelor pe care le au, începând de astăzi nu putem conta pe cei 1,7 milioane de metri cubi de gaz care veneau în fiecare zi”, a declarat Vucic reporterilor, potrivit news.ro.

El a spus că nu este clar când se vor relua fluxurile de gaz.

„Aceasta înseamnă că începând de astăzi vom începe să consumăm din rezervele de gaz”, a precizat Vucic, adăugând că speră ca într-o lună sau două situaţia să se remedieze.

În 2023, Serbia, care utilizează mai mult de 3 miliarde de metri cubi de gaz pe an, a semnat un acord cu Azerbaidjanul pentru a achiziţiona 400 de milioane de metri cubi de gaze naturale pe an începând cu 2024.

Restul gazului provine din Rusia, însă Serbia, care îşi propune să adere la Uniunea Europeană, este presată să îşi reducă dependenţa de Rusia pentru gaz şi petrol.

Vineri, în urma noilor sancţiuni americane asupra sectorului petrolier rusesc, preşedintele Vucic a anunţat că Gazprom Neft din Rusia va avea la dispoziţie 45 de zile pentru a ieşi din acţionariatul companiei petroliere sârbe NIS, unde avea pachetul majoritar. Compania se numără printre cei mai mari contribuabili la bugetul Serbiei. NIS este deţinută majoritar de Gazprom Neft, care deţine o participaţie de 50%, şi Gazprom din Rusia, care deţine 6,15% din acţiuni. Guvernul sârb deţine 29,87%, restul fiind reprezentat de mici acţionari.

La rândul său, Bulgaria a anunţat la începutul acestei săptămâni că Azerbaidjanul a suspendat furnizarea de gaze contractată, de la 7 ianuarie până la 11 ianuarie, din motive tehnice nespecificate.

Întreruperea a avut loc în timp ce unitatea din Azerbaidjan a BP a anunţat vineri că a suspendat activitatea platformei Shah Deniz Alfa (SDA) după ce a detectat o problemă tehnică la linia submarină de export a condensatului de gaz.

Săptămâna aceasta, vorbindu-le diplomaţilor ţării, preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit despre interferenţele Rusiei inclusiv în alegerile din România şi Moldova. În context, el a susţinut că şi Franţa însăşi „a fost atacată de interferenţe inacceptabile” în majoritatea teritoriilor sale de peste mări, şi în special în Noua Caledonie în ultimele luni. Acolo, preşedintele francez a dat însă vina pe Azerbaidjan, spunând că a făcut-o pentru că Franţa a fost de partea dreptului internaţional şi a Armeniei. El a explicat că Rusia, schimbându-şi brusc alianţa cu Armenia, a sprijinit acţiunile Azerbaidjanului, deoarece pentru prima dată Armenia a avut un prim-ministru curajos care a ţinut piept Moscovei.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi