Atac cu cuțitul în Anglia: Un soldat a fost rănit grav, iar un suspect a fost arestat. Reacția lui Keir Starmer

0
Publicat:

Un bărbat a atacat marți seară, 23 iulie, cu cuțitul un soldat. Incidentul s-a petrecut în sud-estul Angliei, iar starea militarului este gravă, conform informațiilor oferite de polițiștii britanici, care au anunțat că au arestat un suspect de 24 de ani, relatează AFP, conform Agerpres.

Militarul purta uniforma atunci când a fost înjunghiat. FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Evenimentul sângeros s-a produs la Gillingham, în comitatul Kent, în jurul orei locale 18.00 (17.00 GMT). 

Soldatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost înjunghiat de un bărbat chiar în vecinătatea unei cazărmi. 

Conform unor media, militarul în cauză, în vârstă de circa 40 de ani, purta uniforma atunci când a fost înjunghiat, iar oamenii legii nu au spus dacă, în această situație, atacul ar fi fost unul terorist. 

Potrivit unui comunicat al poliţiei făcut public în cursul serii de marți, „victima a fost transportată la spital, unde starea sa a fost descrisă ca gravă”. 

Polițiștii britanici au transmis că un bărbat de 24 de ani a fost arestat, el fiind suspectat de „tentativă de omor”, și că „investigaţiile sunt în desfăşurare pentru stabilirea circumstanţelor” în care s-a produs agresiunea. 

Noul premier al Marii Britanii, Keir Starmer, a reacționat miercuri, printr-o postare pe X, la acest atac. El a spus că este „șocat și consternat” de atac. 

Totodată, și ministrul Apărării, John Healey, a avut aceeași reacție. Healey se află în prezent într-un turneu în mai multe capitale pentru întrevederi cu omologii săi. 

Un purtător de cuvânt al armatei britanice, care a confirmat că militarul s-a ales cu răni grave, a susținut că aceasta continuă „să lucreze în strânsă colaborare cu poliţia din Kent pentru a înţelege ce s-a întâmplat”. 

Conform unui martor citat de The Sun, individul înarmat se afla pe scuter, înainte de a se năpusti asupra soldatului și de a-i aplica mai multe lovituri de cuțit. 

Soldatul avea „răni pe tot corpul”, a declarat martorul, a cărui identitate nu a fost făcută publică. 

Presa britanică a atras atenția miercuri asupra faptului că acest atac amintește de uciderea, în luna mai a anului 2013, a tânărului Lee Rigby, care a fost înjunghiat de doi locuitori ai Londrei de origine nigeriană. 

Într-un clip video surprins după incidentul sângeros, unul dintre cei doi făptași mărturisea că a dorit să răzbune „musulmanii ucişi de soldaţi britanici”. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort