„Apărarea noastră a scăzut cu 20-30%” Rusia și-a calibrat atacurile pentru a produce cele mai mari pagube la Kiev, acuză Zelenski
0Rusia a calibrat în mod deliberat atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei pentru a maximiza pagubele, minimizând în același timp implicațiile politice ale acestora, în contextul în care atenția lumii era îndreptată asupra evoluțiilor din Orientul Mijlociu, a avertizat președintele ucrainean Volodimir Zelenski după atacul masiv cu drone și rachete din noaptea joi spre vineri, relatează Kyiv Independent.
„Cred că condițiile meteorologice ne-au afectat capacitatea de a respinge atacurile cu aproximativ 20-30%”, a declarat el în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Reuters.
În noaptea de 9-10 octombrie, Rusia a lansat 465 de drone, precum și 32 de rachete de croazieră și balistice asupra orașelor ucrainene.
Apărarea aeriană ucraineană a interceptat 405 drone rusești și 15 rachete. În urma atacului a fost ucis un copil și cel puțin 24 de persoane au fost rănite.
Condițiile meteorologice din acea noapte au fost favorabile Rusiei, care a reușit să ocolească mai eficient apărarea aeriană, vizibilitatea fiind redusă la Kiev și în regiunile estice ale țării. Totodată, temperatura la Kiev a scăzut, la aproximativ patru grade Celsius.
În discursul său cotidian, președintele ucrainean a acuzat Rusia că a planificat un atac masiv asupra infrastructurii ucrainene și a orașelor într-un moment în care atenția comunității internaționale era îndreptată asupra acordului de pace între Hamas și Israel.
„(Președintele rus Vladimir) Putin profită în mod vizibil de momentul în care lumea își îndreaptă întreaga atenție asupra posibilității de a instaura pacea în Orientul Mijlociu. Majoritatea statelor lumii, toți lideri cheie, și-au concentrat atenția asupra a ceea ce se întâmplă acolo. Și aceasta este realmente o șansă de a obține o pace reală după atâtea victime în acea regiune”, a declarat Zelenski.
„Este un nou record al malițiozității rusești - intensificarea atacurilor teroriste într-un astfel de moment, atentarea precisă la viața poporului nostru”, a adăugat el.
Atacurile au loc pe fondul intensificării campaniei aeriene rusești vizând infrastructura energetică a Ucrainei, înainte iarnă. Milioane de ucraineni s-au confruntat cu pene de curent în urma atacului asupra mai multor orașe.
Bloomberg a relatat pe 9 octombrie, citând surse neprecizate, că atacurile rusești asupra infrastructurii energetice au distrus mai mult de jumătate din capacitatea de producție de gaze naturale a Ucrainei înainte de iarnă.
După atac, Zelenski a vorbit cu liderii Finlandei, Germaniei și Regatului Unit pe 10 octombrie, subliniind că speră ca „coaliția voluntarilor” să programeze o întâlnire în următoarele săptămâni.
Zelenski a mai dezvăluit că o delegație ucraineană urmează să viziteze Washingtonul săptămâna viitoare pentru a negocia achiziționarea unor sisteme suplimentare de apărare aeriană, inclusiv rachete HIMARS, în contextul în care Rusia intensifică atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.