Ameninţare la adresa libertăţii presei în Polonia: Opoziţia a blocat Parlamentul şi a manifestat în stradă. Poliţia a dispersat protestatarii cu gaze lacrimogene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestatari au blocat vineri seara clădirea Parlamentului polonez din Varşovia, în ceea ce The Guardian şi Reuters numesc cel mai mare impas politic din ultimii ani în din Polonia şi cea mai clară escaladare a conflictului dintre opoziţie şi partidul de la conducere Lege şi Justiţie (PiS), de când acesta a venit la putere în octombrie 2015.

Iniţial chemaţi să manifesteze împotriva unei legi care ar limita numărul de jurnalişti care vor supraveghea procedurile parlamentare, cei prezenţi au protestat şi din cauza afirmaţiilor opoziţiei potrivit cărora partidul de la putere a aprobat vineri bugetul pe anul 2017 în mod ilegal, prin transferarea votului cheie către o sală mai mică şi la care presa nu a avut acces. Sesiunea în care a trecut bugetul a avut cvorum, însă opoziţia a cerut ca votul bugetar să aibă loc din nou săptămâna viitoare în camera principală al Parlamentului.

Mass-media liberă

PiS a fost acuzat de restrângerea libertăţii presei de la venirea la putere anul trecut.

De anul viitor, doar câţiva reporteri vor fi permişi în Parlament. Doar cinci posturi de televiziune poloneze selectate vor fi autorizate să facă înregistrări ale sesiunilor parlamentare.

Guvernul susţine că nu crede că măsurile sunt restrictive. Suporterii acestei legi spun că această măsura doar va opri jurnaliştii să mai abordeze parlamentari în interiorul clădirii Parlamentului.

Demonstraţia de vineri a început atunci când un parlamentar din opoziţie a afişat o pancartă pe care scria „Mass-media liberă”. Marek Kuchcinski, membru PiS, i-a spus parlamentarului că nu i se va mai permite să participe la lucrările parlamentare. Însă în acest timp alţi deputaţi din opoziţie au mers pe podium pentru a cere libertatea presei şi încetarea cenzurii.

Noile reguli - ce urmează a fi puse în aplicare anul viitor – interzic toate înregistrările sesiunilor parlamentare, cu excepţia celor realizate de cinci posturi de televiziune selectate. De asemenea, se restricţionează numărul de reporteri permişi să intre în clădire.

„Această restricţie, în primul rând, nu loveşte în jurnalişti, ci în drepturile cetăţenilor de a fi pe deplin informaţi cu privire la ceea ce fac oamenii aleşi de ei în parlament”, se arată într-o declaraţie compilată de către cele mai mari organizaţii de ştiri independente din ţară.

Militanţii pentru drepturile omului au condamnat, de asemenea, planurile, fostul disident Seweryn Blumsztajn condamnând măsura drept o „întoarcere la practicile din perioada comunistă”.

Protestatari alungaţi cu gaze lacrimogene

Vineri, protestatarii au blocat toate ieşirile din Parlamentul polonez ca suport la afirmaţiile opoziţiei, iar sute de poliţişti, dintre care unii purtau arme cu gloanţe de cauciuc, i-au înconjurat pe manifestanţi într-o confruntare ce a durat până târziu în noapte. Întăriri au continuat să vină pe parcursul protestului.

Poliţia a încercat din primele ore ale blocajului să îi disperseze pe protestatari apucându-i şi trăgându-i la o parte, dar eforturile lor au încetat pe măsură ce noi protestatari au sosit la faţa locului, a declarat un martor pentru Reuters.

Poliţia i-a invitat pe protestatari să plece singuri, spunând în difuzoare că ar putea folosi forţa. Protestatarii însă au scandat că parlamentarii vor rămâne blocaţi şi l-au chemat pe preşedintele PiS, Jaroslaw Kaczynski, să iasă şi să le facă faţă.

Nu a fost clar cât de mulţi parlamentari şi lucrători se aflau în interior aşteptând ca ieşirile să fie deblocate. Unii parlamentari de opoziţie au declarat că vor petrece noaptea în Parlament.

Parlamentarul partidului de opoziţie Jerzy Meysztowicz a declarat că poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa într-un final protestatarii care încercau să împiedice maşinile să plece de la Parlament. Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Varşovia Mariusz Mrozek a negat utilizarea gazelor lacrimogene, dar a confirmat că forţa fizică a fost folosită pentru a alunga protestatarii.

Şeful PiS, Jaroslaw Kaczynski, a părăsit ulterior Parlamentul în primele ore ale zilei de sâmbătă, după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe protestatari, au arătat imagini de televiziune. El a numit protestul „huliganism”. Kaczynski a plecat într-o maşină parte dintr-un convoi ce includea şi maşina prim-ministrului Beata Szydlo şi alte câteva vehicule, au ilustrat secvenţe video de la radiodifuzorul TVN24.

Acesta se crede a fi primul protest de acest gen în Parlamentul polonez din ultimii 10 ani.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani