Ambasadorul Franţei la UE părăseşte o reuniune la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Philippe Leglise-Costa FOTO Bertrand Langlois/AFP/Getty Images

Ambasadorul Franţei la UE a părăsit o reuniune, la Bruxelles, în semn de protest faţă de prevederea unor interpreţi la viitoarele dezbateri bugetare, ceea ce conduce la o utilizare exclusivă a limbii engleze, au declarat surse concordante, relatează AFP.

Incidentul a avut loc miercuri, la o reuniune a ambasadorilor celor 28 de state membre ale Consiliului UE, atunci când s-au evocat modalităţile unui viitor grup de experţi din state membre pe tema bugetelor europene post-Brexit - unul dintre dosarele cele mai spionoase în lunile următoare la Bruxelles.

Reprezentanţa permanentă a Franţei la UE a confirmat pentru AFP că Philippe Léglise-Costa a părăsit o reuniune, un gest prin care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de o problemă legată de ”regimul lingvistic”, potrivit site-ului Politico, dar fără să facă alte comentarii.

”Nu este vorba despre o punere în scenă orchestrată, ci despre un mod de a marca o dezbatere prost orientată de secretariatul Consiliului, cu metode care este necesar să fie refuzate”, a declarat o sursă diplomatică franceză.

”În legătură cu un subiect atât de serios precum viitorul cadru financiar plurianual (CFP), trebuie să existe un respect faţă de multilingvismul instituţiilor UE”, a adăugat această sursă, deplângând o recurgere tot mai importantă la ”acapararea englezei”.

O sursă de la Consiliul UE a confirmat incidentul, care a provocat oo ”indispoziţie” în timpul reuniunii de miercuri a ambasadorilor.

”A existat o neînţelegere”, a declarat această sursă, după ce serviciile Consiliului au considerat că Franţa a acceptat regulile jocului unei precedente reuniuni.

Formatul ”uşor” prevăzut la viitoarele reuniuni ale experţilor cu privire la bugetele din perioada 2021-2027 nu permit să existe interpreţi, potrivit acestei surse europene. ”De fapt discuţiile se desfăşoară în engleză” în acest tip de reuniuni, a adăugat ea.

Limba franceză este, alături de engleză şi germană, o limbă de lucru în cadrul instituţiilor europene, însă ea se afă în declin, mai ales după extinderea către ţările din Europa de Est.

La sfârşitul lui martie, preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat că regresul francezei în instituţiile europene ”nu este o fatalitate”, la prezentarea unei serii de măsuri în vederea consolidării francofoniei.

”Engleza nu a fost, fără îndoială, atât de prezentă la Bruxelles, din moment ce vorbim de Brexit”, a spus el.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete