Aeroportul Zaventem din Bruxelles va fi redeschis parţial duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aeroportul internaţional din Bruxelles urmează să fie redeschis parţial duminică, la 12 zile după atentatele din capitala belgiană, cu trei zboruri operate de compania Brussels Airlines. Anunţul a fost făcut sâmbătă de preşedintele-director general Arnaud Feist, relatează AFP, preluată de „La Dernière Heure“.

„Începând de mâine, duminică, Brussels Airport ar urma să fie parţial operaţional. Ar trebui să primim astăzi autorizaţia oficială de a opera“, a declarat Feist într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui, redeschiderea aeroportului este „un semnal de speranţă care demonstrează voinţa şi forţa noastră de a depăşi această încercare şi de a nu ceda“.

Compania Brussels Airlines va opera duminică după-amiază trei zboruri, spre destinaţiile Atena, Faro (Portugalia) şi Torino, notează agerpres.ro.

Arnaud Feist a afirmat că această redeschidere „este mai degrabă simbolică“. El a dat asigurări că infrastructurile temporare instalate, ce permit aeroportului să funcţioneze la 20% din capacitatea normală, primind în jur de 800 de pasageri pe oră, ar urma să devină pe deplin operaţionale „în câteva zile“.

La cererea sindicatelor de poliţie, au fost decise măsuri de securitate suplimentare. În sala în care se va face check-in vor avea acces doar pasagerii cu bilet şi documente de identitate, iar bagajele vor fi controlate înainte de pătrunderea în incintă.

Aeroportul nu va fi deservit de transportul în comun, singurele mijloace de acces rămânând taxiul sau autoturismul propriu.

Pe data de 22 martie, două explozii provocate atacatori sinucigaşi au zguduit aeroportul Zaventem din Bruxelles, iar staţia de metrou Maelbeek a fost scena unui alt atentat comis de un kamikaze. Potrivit celui mai recent bilanţ, 32 de persoane au murit în atentate, iar aproximativ 300 au fost rănite.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa