90% dintre ucraineni ar putea ajunge sub limita sărăciei dacă războiul va fi de lungă durată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Dacă războiul din Ucraina va dura până anul următor, 90% dintre ucraineni s-ar putea confrunta cu sărăcie şi vulnerabilitate economică extremă. Acest lucru ar elimina progresul economic realizat în ultimele două decenii în această ţară, conform Programului pentru Dezvoltare al ONU (UNDP), citat de Reuters.

UNDP lucrează cu guvernul de la Kiev pentru a evita cel mai negativ scenariu, acela în care economia ucraineană se prăbuşeşte, a declarat Achim Steiner, administratorul UNDP. Scopul este acela de a oferi bani familiilor pentru ca acestea să poată cumpăra hrană, să supravieţuiască şi să prevină exodul unui număr tot mai mare de refugiaţi.

„Dacă conflictul va fi unul prelungit, dacă el va continua, atunci vom vedea escaladarea semnificativă a cotelor sărăciei.

În mod clar, cel mai extrem scenariu este acela în care economia în ansamblu face implozie, iar asta ar putea duce la situaţia în care până la 90% dintre ucraineni ar fi fie sub limita sărăciei, fie la risc sever de sărăcie”, a spus Steiner, potrivit Digi24. 

Invadatorii ruşi au distrus, până atunci, infrastructură în valoare de 100 miliarde dolari şi că 50% dintre companiile ucrainene s-au închis complet, a declarat principalul consilier economic al guvernului de la Kiev, Oleg Ustenko, a spus, joia trecută. 

UNDP va folosi programe „testate şi încercate” pe care le-a mai folosit şi în alte situaţii de conflict pentru a-i ajuta pe ucraineni.

„Estimăm că dezvoltarea din ultimii 18 ani în Ucraina ar putea pur şi simplu să fie distrusă în 12-18 luni. Programe de transferuri de bani sunt importante, mai ales într-o ţară ca Ucraina, unde sistemul financiar şi arhitectura financiară sunt încă funcţionale, unde există bancomate şi modalităţi de a trimite bani direct oamenilor sau de a stabili un venit de bază temporară”, a adăugat Steiner.

Conform FMI, economia ucraineană se va micşora cu 10% în 2022, ca urmare a invaziei ruseşti, însă prognozele s-ar putea schimba negativ şi mai mult, dacă conflictul durează o perioadă lungă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune