Tratamente naturiste cu ouă de prepeliţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ouăle de prepeliţă sunt privite ca un panaceu încă din antichitate, când chinezii le consumau crude, pentru a trata afecţiunile respiratorii, iar egiptenii le considerau afrodisiace naturale, care cresc potenţa şi vindecă infertilitatea. Tratamente naturiste cu ouă de prepeliţă sunt numeroase, iar beneficiile pe măsură, scrie bioterapi.ro.

Ouăle de prepeliţă au o compoziţie mult mai concentrată în principii decât ouăle de găină, fiind folosite, din acest motiv, mai mult ca leac în tratamentele naturiste decât ca aliment.

Beneficiile pentru sănătate pe care le au tratamentele naturiste cu ouă de prepeliţă

Aceste ouă prezintă proprietăţi antianemice, remineralizante, afrodisiace, antitoxice şi antiastenice. Sunt recomandate în caz de impotenţă anemie feriprivă, intoxicaţii, stress, astenie, ulcer gastric, boli hepatice, diabet etc. 

Oul de prepeliţă este mai puţin alergen decât alte ouă şi chiar poate fi valorificat ca desensibilizant în combaterea alergiilor. Folosirea ouălor de prepeliţă în combaterea alergiilor sau a astmului bronşic alergic cere însă prudenţă şi o monitorizare competentă. 

Tratamente naturiste cu ouă de prepeliţă: beneficii pentru frumuseţe

În aplicaţii externe, ouăle de prepeliţă pot ameliora seboreea. Se poate realiza şi o reţetă pentru împiedicarea calviţiei şi pentru regenerarea firelor de păr slăbite.

Se iau 10 gălbenuşuri de ou de prepeliţă şi se amestecă până la omogenizare cu două  fiole de lăptişor de matcă, o linguriţă de miere de albine şi un vârf de cuţit de drojdie. Se lasă la dospit într-o cameră bine încălzită, timp de 24 de ore. Se spală părul în fiecare seară şi după uscare se pensulează pielea capului pe cărări formate cu pieptenele din 5 în 5 milimetri. Peste noapte capul se acoperă cu un prosop curat. Dimineaţa se spală de preferinţă cu ceai de muşeţel. Soluţia rămasă poate fi păstrată în frigider, spune Oneaţă Dumitru, crescător de prepeliţe.

Diferenţa dintre oul de prepeliţă şi oul de găină

Fiind păsări de talie inferioară găinilor, prepeliţele produc ouă mult mai mici. La oul de găină, coloraţia cojii este uniformă, în timp ce la oul de prepeliţă, coaja este pestriţă. Diferenţele apar şi cu privire la compoziţie. Ouăle de prepeliţă, faţă de ouăle de găină, conţin: de două ori mai multe vitamine B1, B2 şi PP şi de două ori mai multe minerale precum cupru, fier, mangan. De asemenea, ouăle de prepeliţă conţin mai multe proteine şi grăsimi mononesaturate. 

Tratamente naturiste cu ouă de prepeliţă: Contraindicaţii

Administrarea ouălor de prepeliţă este contraindicată copiilor mici sub 3 ani şi bătrânilor. Din cauza conţinutului ridicat de colesterol, se recomandă evitarea lor în cazul persoanelor care suferă de boli cardiovasculare.  

Consumate crude, ouăle de prepeliţă provenite de la păsări crescute în condiţii precare de igienă, pot transmite germeni nedoriţi. Pentru uzul intern, se utilizează exclusiv ouă proaspete, de maximum  1-4 zile vechime.


Doar fermele în care păsările sunt crescute igienic, în aer liber şi sunt hrănite cu furaje naturale, sunt capabile să producă cu adevărat ouă care să vină în sprijinul sănătăţii omului, adaugă bioterapi.ro.


Prepeliţele crescute în condiţii de mare stres, în boxe, în ferme de tip industrial, şi care sunt hrănite de cu furaje la care s-au adăugat substanţe de sinteză (hormoni, vitamine, antibiotice, suplimente proteice etc.), pot aduce, prin ouăle lor, mai multe deservicii decât beneficii sănătăţii omului, menţionează sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă