Mărturia primei femei vaccinate împotriva cancerului la sân. „A murit vreunul dintre șoarecii testați?”

0
Publicat:

Jennifer Davis, una dintre primele persoane care au primit un vaccin pentru cancerul de sân, a mărturisit pentru Insider cum a ajuns să se vaccineze și cum se simte după administrarea serului.

Cancerul de sân poate fi depistat precoce. FOTO Shutterstock

Serul care i-a fost administrat se numără printre mai multe vaccinuri împotriva cancerului de sân aflate în stadii incipiente de testare, iar conducerea companiei care l-a creat speră că acesta ar putea elimina definitiv cancerul de sân.

„Cancerul meu de sân era în remisie, dar eram într-o stare constantă de îngrijorare că va reveni. Aveam cancer de sân triplu negativ, sau TNBC,”, a mărturisit Jennifer Davis.

Femeia mărturisește că a aflat de pe Google că are de-a face cu una dintre cele mai mortale forme ale bolii, cu o rată ridicată de recurență și că fiecare durere - de cap, de mână etc - o făcea să se întrebe dacă nu cumva e vorba de extinderea cancerului.

„L-am întrebat dacă a observat vreo reacție teribilă la șoareci” 

După chimioterapie, urmată și dubla mastectomie la care a fost supusă, urmată de radioterapie, a aflat despre studiul referitor la un vaccin împotriva cancerului de sân.

„În acel moment, eram în remisie. Vaccinul fusese dezvoltat în ultimii 20 de ani, dar nu fusese niciodată testat pe oameni. L-am întrebat pe inventatorul vaccinului dacă a observat vreo reacție teribilă la șoarecii care l-au primit până acum. <<A murit vreunul dintre ei?>>. El a spus că nu”, a spus medicul, care lucra la Clinica Cleveland din Ohio”, a mai spus Jennifer Davis.

Și a decis să facă vaccinul conceput pentru a antrena sistemul imunitar să distrugă celulele care produc alfa-lactalbumină, o proteină care este prezentă la formarea celulei canceroase.

 „Am fost prima persoană care a primit vaccinul. Se primesc trei doze, la două săptămâni distanță”, a mai spus pacienta, care a mărturisit că se simte bine.

Așteptări legate de vaccin

Alte 14 femei au îndeplinit criteriile pentru a participa la acest studiu.

Presupunând că datele continuă să arate la fel de bine ca până acum și presupunând că vom face studii mai mari, este posibil să putem elimina practic toate cancerele de sân”, a declarat dr. Amit Kumar, directorul executiv al Anixa Biosciences, contactat de Insider.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine