Mâncatul emoțional în copilărie. De ce să nu-ți calmezi sau recompensezi copilul cu „ceva bun”

0
0
Publicat:

Mâncatul pe fond emoțional este cel în care consumăm alimente nu pentru că ne este foame, ci ca răspuns la stres sau emoții negative. Tulburarea poate avea rădăcini în copilărie.

Copil la masă. FOTO Shutterstock

Mâncatul emoţional este una dintre tulburările alimentare cel mai des întâlnite, care determină persoana afectată să consume alimente doar pentru a se simţi mai bine.

Dincolo de faptul că duce la o creştere în greutate, mâncatul emoţional creează şi o dependenţă de alimente, pentru că, în acest caz, alimentele sunt privite ca necesare nu pentru supraviețuire, ci pentru a face faţă stărilor de stres sau emoţii puternice.

Iar formele de dependenţă au legătură cu stima de sine scăzută, care îşi are originile în copilărie, dar care se propagă, sub diverse forme, și în viaţa de adult. 

Mâncarea nu este o jucărie sau  o recompensă.

Mâncatul emoțional (sau pe fond nervos, cum mai este numit) începe în copilărie și tot în copilărie poate fi prevenit sau stopat, arată Exquis. Depinde însă de părinți, pentru că ei sunt cei care trebuie să conștientizeze că mâncarea pe care i-o dau copilului nu este o suzetă, o distracție, o jucărie, o recompensa ori o mituire pentru disciplină.

Cei care au înțeles cel mai bine că nu trebuie să suplinească nevoie emoționale cu alimente în cazul copiilor lor sunt francezii.

„Ceva bun” nu este neapărat bun pe termen lung

În cartea sa „French Kids Eat Everything”, Karen Le Billon descrie cum obișnuia să-i consoleze sau calmeze pe copii cu „ceva bun”, atunci când aceștia erau nervoși sau plângăcioși, așa cum fac mulți alți părinți care îi învăță astfel pe copii că nemulțumirile, disconfortul, lipsa de atenție se rezolvă prin alimentație.

Potrivit psihologului Eva Pirosca, părinții foarte ocupați sau distrași riscă să abuzeze de aceasta tehnică, iar copilul întră într-un cerc vicios.

Un bun exemplu bun vine de la părinții francezi, pentru care așezatul și servitul mesei reprezintă un ceremonial. Mesele reprezintă la ei a o ocazie de a socializa între ei și cu copiii, care primesc atenție, iar în aceste condiții, mâncatul pe fond nervos are premise mult mai mici să se instaleze.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort