Depresia cronică la persoanele în vârstă poate fi semnul unei viitoare demenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La persoanele trecute de 50 de ani, formele cronice de depresie pot fi semnul unei boli grave neurodegenerative, anunţă un studiu publicat în revista „The Lancet Psychiatry“. Cele mai frecente cazuri sunt cele de demenţă de origine vasculară şi cele de Alzheimer.

Episoadele punctuale sau cele recurente ale depresiei sunt excluse, potrivit aceleiaşi surse, preluată de AFP.

Cercetarea notează că în timp ce pentru unii oameni simtomele de depresie trec în timp, pentru alţii se agravează şi pot ajunge să sufere de depresie cronică. Intensificarea simptomelor de depresie cronică la persoanele în vârstă poate anunţa o boală neurodegenerativă în stadiu precoce.

Studiul a analizate datele a 3.325 de persoane cu vârsta de 55 de ani şi peste din Olanda, în intervalul 1993-2004 şi apoi le-au monitorizat timp de 10 ani.

La începutul studiului, toate persoanele aveau simptome depresive, însă niciunul de demenţă. La sfârşitul perioadei de studiu, 434 de persoane erau atinse de demenţă, dintre care 348 de cazuri de Alzheimer.

Participanţii la studiu au fost repartizaţi în cinci categorii, în funcţie de forma de depresie de care sufereau.

În cadrul grupului de 255 de persoane a căror depresie s-a agravat cu timpul, 55 de subiecţi s-au îmbolnăvit de demenţă (22%), înregistrându-se un risc relativ de demenţă "mult ridicat" — de aproape 1,5 ori mai mare — decât riscul de demenţă înregistrat de subiecţii din celelalte grupuri.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, între 5% şi 8% dintre persoanele de peste 60 de ani suferă de demenţă.

Studiul nu a ţinut cont de variabile precum izolarea socială sau lipsa de activitate fizică care sunt factori ai depresiei.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile