„Dacă nu mănânc mai multă pâine la o masă, nu mă satur“. Cum demontează nutriţioniştii acest mit
0Există numeroase concepţii greşite pe care le avem despre alimentaţie. Una dintre ele este aceea că trebuie să mâncăm multă pâine ca să ne ţină de foame.
Nu puţine sunt miturile despre ce ar trebui să mâncăm ca să slăbim sau dimpotrivă. Pâinea este un aliment de bază pe masa românilor şi este bine că este aşa, afirmă medicii nutriţionişti. Prea multă pâine însă ajunge să se transforme în kilograme nedorite în plus, fie că e vorba despre pâinea albă, fie că e vorba despre cea neagră. Aceasta pentru că numărul de calorii este acelaşi, iar cantitatea de carbohidraţi nu diferă prea mult. În schimb, în funcţie de făina folosită, cantitatea de fibre alimentare, vitamine şi minerale pot să varieze.
Medicii nutriţionişti explică faptul că senzaţia de foame apare, în general, în momentul în care nivelul glucozei în sânge scade. Prin digestia pâinii, amidonul din făină, se transformă în glucoză, producând astfel dispariţia senzaţiei de foame. Acelaşi efect apare şi dacă sunt digerate pastele făinoase, orezul, fulgii de cereale sau fructele.
Potrivit „Abecedarului de obezitate“, cooordonat de prof. dr. Nicolae Hâncu, medic de diabet, nutriţie şi boli metabolice, acest mecanism este mai complex decât am putea crede, întrucât glucoza este produsă şi în ficat, astfel încât pentru a nu ne mai simţi flămânzi nu trebuie să ne bazăm doar pe aportul de glucoză din alimente.
Ce putem face? Pentru dispariţia senzaţiei de foame, medicii nutriţionişti recomandă câteva trucuri: să bem o cană cu apă călduţă, de ceai sau de supă de legume, să ne ocupăm timpul cu ceva astfel încât să nu ne mai gândim la foame, să mâncăm salată, tulpină de ţelină, frunze de pătrunjel, un fruct sau o felie de piept de curcan făcut la cuptor sau să ne spălăm pe dinţi.
Se ştie că, după câteva zile de post negru, senzaţia de foame dispare, aşa cum se întâmplă şi în curele drastice de slăbire, după primele câteva zile. Aceasta înseamnă că „glucostatul“ s-a obişnuit să reacţioneze la un nivel mai redus, dar constant de glucoză.