Motivele pentru care femeile preferă partenerii de viaţă mai înalţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principalele motive invocate de femei pentru alegerea unui partener mai înalt au fost că, alături de acesta, se simt mai feminine şi mai protejate. Foto Shutterstock

Înălţimea partenerului contează într-adevăr într-o relaţie, cel puţin în cazul femeilor, conform unui studiu al cercetătorilor americani, care au descoperit că acestea preferă partenerii mai înalţi nu doar din motive estetice.

Cercetătorii americani de la Universitatea Rice şi de la Universitatea din North Texas au analizat, pentru început, o serie de profiluri preluate de pe site-urile de întâlniri, apoi au cerut participanţilor la experiment să completeze un chestionar online, conform dailymail.co.uk.


În urma experimentului, aceştia au constatat că teoriile actuale, conform cărora oamenii caută parteneri cu o înălţime asemănătoare s-ar putea să nu fie adevărate.
"Studiul nostru arată că, în ceea ce priveşte trăsături fizice precum înălţimea, asemănarea nu este regula dominantă, mai ales în cazul femeilor", a declarat Michael Emerson, profesor de sociologie şi coautor al studiului.
Conform datelor obţinute, principalele motive invocate de femei pentru alegerea unui partener mai înalt au fost că, alături de acesta, se simt mai feminine şi mai protejate.

Studiul, intitulat "Înălţimea contează? O examinare a preferinţelor legate de înălţime în relaţiile romantice", a fost desfăşurat în două părţi. În prima parte, cercetătorii au analizat preferinţele privitoare la înălţime ale persoanelor care căutau un partener pe site-urile de profil - 455 de bărbaţi şi 470 de femei din Statele Unite. Conform studiului, doar 13,5% dintre bărbaţi doreau să aibă întâlniri romantice cu femei mai scunde, în timp ce aproape jumătate dintre femei - 48,9% - doreau să aibă astfel de întâlniri cu un bărbat mai înalt.

În a doua parte a studiului, 54 de bărbaţi şi 131 de femei, recrutaţi dintr-o universitate americană, au completat un chestionar online, care admite o infinitate de răspunsuri, iar rezultatele au confirmat descoperirea din prima parte a studiului. Astfel, doar 37% dintre respondenţii de sex masculin au răspuns că doresc să se întâlnească cu femei mai scunde, în timp ce 55% dintre femei au afirmat că doresc să aibă întâlniri cu bărbaţi mai înalţi.

George Yancey, profesor de sociologie la Universitatea din North Texas şi coordonatorul studiului, consideră că preferinţele privitoare la înălţime se explică prin aşteptările din societatea tradiţională şi pe stereotipurile legate de diferenţa dintre sexe.

"Capacitatea bărbaţilor de a oferi protecţie fizică este clar legată de stereotipurile conform cărora bărbaţii sunt consideraţi protectori. Iar într-o societate care încurajează bărbaţii să fie dominanţi, iar femeile supuse, imaginea unui bărbat înalt alături de o femeie mai scundă reafirmă această valoare", a spus George Yancey.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele