Motivele pentru care copiii ajung să nu-şi mai suporte părinţii la maturitate şi ce puteţi face pentru a îmbunătăţi relaţia

Noi cercetări efectuate pe mai mult de 40 de grupuri de persoane din mediul online, care au declarat că sunt înstrăinaţi de copiii sau părinţii lor, dezvăluie cele 10 motive comune pentru care copiii ajung să-i urască pe cei care le-au dat viaţă.

Potrivit publicaţiei Psychology Today, există 10 motive pentru care copiii ajung să-şi urască părinţii, odată ajunşi la maturitate. Cele mai multe dintre acestea sunt cauzate, potrivit studiului, de comunicarea deficitară dintre membrii familiei. 

Iată care sunt cele zece motive şi sfaturi pentru a îmbunătăţi relaţia cu copiii dumneavoastră:

1. Insistaţi că aveţi dreptate

Cu toţii avem poveşti diferite despre trecut, chiar şi despre cel pe care îl avem în comun cu alte persoane. Dar, atât timp cât insistaţi asupra versiunii dumneavoastră, copiii simt că nu au dreptul la propria lor perspectivă asupra a ceea ce au trăit. Acceptaţi poveştirile lor ca fiind adevărate pentru ei.

2. Nu vă cunoaşteţi cu adevărat copiii 

Viaţa i-a învăţat lecţii pe care dumneavoastră poate că nu le cunoaşteţi. Nu sunt aceiaşi oameni ca şi copii, chiar dacă credeţi că sunt. Nu presupuneţi că ştiţi ce gândesc şi ce simt copiii dumneavoastră acum, adulţi fiind. 

3. Vă vedeţi copiii exact aşa cum erau ei în copilărie şi încă le atribuiţi roluri: copilul harnic/copilul leneş, copilul îndemânatic/nepriceput, copilul fricos/curajos ş.a. 

Există posibilitatea ca cei care au crescut sub ochii dumneavoastră să-şi fi schimbat radical personalitatea, comportamentul sau să fi devenit mai responsabili, cu slujbe importante, cu afaceri de condus etc. Daţi-le o şansă să vă arate cine sunt acum, fără a-i critica în baza a cum credeţi dumneavoastră că sunt. S-ar putea să fiţi surprinşi.

4. Crezi că divorţul de soţia/soţul dumneavoastră nu-i mai poate afecta pe copii în pragul maturităţii

Ei bine, s-ar putea ca acest lucru să-i afecteze profund chiar şi în viaţa de adult, aşadar explicaţi-le încă o dată că divorţul din familie nu a avut loc din cauza lor. Recunoasteţi-vă incapacitatea de a fi prevenit acest lucru. Recunoaşteţi durerea lor, chiar dacă s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Lăsaţi-i să vă spună ce a însemnat pentru ei separarea dumneavoastră de mama/tatăl lor fără a fi defensivi. Exprimaţi-vă regretul şi spuneţi-le că că pot trece mai departe pentru că şi dumneavoastră aţi făcut-o.

5. Nu-I lăsaţi să-şi conducă propria viaţă

Sunt adulţi acum, iar copiii au dreptul la propriul lor stil de viaţă, religie, parteneri şi diverse alegeri. Amintiţi-vă acest lucru. 

6. Ignoraţi limitele impuse de ei

Dacă interveniţi abuziv în viaţa lor personală sau „vă băgaţi nasul unde nu vă fierbe oala“, vorba proverbului, este cazul să nu o mai faceţi. Şi nici să împărtăşiţi altora secretele pe care vi le-au dezvăluit, nici măcar fraţilor lor. Nu vă puteţi opri din „a face pe cocoşul“ indiferent de câte ori le spuneţi să facă ceva ce nu doresc şi aleg să nu o facă. 

7. Îi ascultaţi, dar nu îi auziţi cu adevărat

Interveniţi de fiecare dată în discuţie, fără să-i lăsaţi să-şi spună punctul de vedere. În loc să le cereţi să facă ceva, explicându-le motivele pentru care v-aţi dori să facă acel lucru, le impuneţi din start. Ar fi cazul să încetaţi în a mai face acest lucru şi să aveţi o comunicare eficientă, bazată pe respect şi afecţiune. Dacă nu înţelegeţi de ce au acţionat într-un fel sau au luat o anumită decizie, rugaţi-I să vă explice încă o dată. 

8. Sunteţi părtinitori

Certurile între fraţi n-ar trebui să fie ceva în care ar trebui să interveniţi ferm şi în mod imperativ. Lăsaţi-i să-şi rezolve singuri conflictele, indiferent de cine credeţi că are dreptate într-o anumită dispută. Nu încercaţi să fiţi mediatori dacă nu reuşiţi să fiţi imparţiali. 

9. Îi şantajaţi emoţional sau interveniţi în problemele lor prin terţe persoane

Atunci când nu reuşiţi să obţineţi ceea ce vreţi de la un copil, încercaţi să ajungeţi la el prin intervenţia unei alte persoane sau chiar apelaţi la ajutorul soţiilor/soţilor lor pentru a face ceea ce vă doriţi. Aduceţi o a treia persoană într-o problemă care ar trebui să rămână doar între voi, iar acest lucru este dăunător relaţiei dintre dumneavoastră şi copilul-adult.  

10. Uitaţi că nu mai puteţi lua decizii în locul lor

Doar pentru că sunteţi în continuare părintele lor, nu puteţi „intra cu bocancii“ în viaţa lor. Trebuie să vă daţi înapoi şi să aşteptaţi să fiţi întrebat sau să vi se ceară ajutorul, opinia sau înţelegerea dumneavoastră. Imaginaţi-vă că există o uşă între voi şi ei; bateţi mai întâi şi nu intraţi decât dacă sunteţi invitaţi.