Iubirea imposibilă dintre o evreică şi un gardian nazist. Gestul incredibil pe care l-a făcut ofiţerul după ce s-a îndrăgostit de ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gardianul SS Franz Wunsch şi Helena Citronova s-au cunoscut în 1942, când tânăra era deţinută în lagărul de la Auschwitz/FOTO Daily Mail

O poveste de dragoste între o evreică şi un ofiţer nazist părea ceva imposibil în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, dar asemenea relaţii au existat, chiar în cel mai îngrozitor loc posibil: lagărul de concentrare Auschwitz.

În lagărul de concentrare Auschwitz, deţinuţii nu se puteau gândi decât la supravieţuire, căutau soluţii pentru a mai rezista încă o zi în această „fabrică a morţii”, cum îl numesc istoricii. Cu toate acestea, aici s-a născut o poveste de dragoste imposibilă, între o tânără evreică şi un gardian SS, scrie Daily Mail.

Helena Citronova a răspuns avansurilor venite din partea gardianului Franz Wunsch, iar această relaţie interzisă i-a asigurat ei şi familiei supravieţuirea în lagăr. Tânăra era o evreică din Slovenia şi a fost trimisă să lucreze în zona Canada din lagăr, unde sorta bunurile confiscate de la deţinuţii omorâţi în lagăr, care urmau să fie trimise la Berlin pentru a fi folosite.

Relaţia ei cu gardianul a început în 1942, iar dragostea lor interzisă a fost prezentată şi în câteva filme documentare. Chiar dacă la început Helena s-a gândit probabil numai la avantajele pe care le putea avea în urma acestei legături, ea a recunoscut ulterior că ajunsese să-l iubească cu adevărat pe Franz.

Gardianul îi trimitea scrisori de dragoste, dar şi mâncare şi i-a salvat chiar sora mai mică de la moarte, când a aflat că urma să fie trimise amândouă în camera de gazare. „El a făcut ceva extraordinar. Au fost momente în care uitam că eu sunt evreică şi el nu este şi m-am îndrăgostit cu adevărat de el”, a mărturisit Helena.

Cei doi s-au cunoscut după ce Helena a fost rugată să cânte la o petrecere de ziua lui Franz. Tânăra ştia că urma să moară, tocmai fusese condamnată şi anunţată de sentinţă, cu doar câteva ore înainte. La început, bileţelele de dragoste pe care el i le trimitea o speriau pe Helena şi nu simţea decât ură pentru Franz, gândindu-se că mai bine moare decât să se culce cu el.

Sentimentele ei s-au schimbat după ce Franz a reuşit să o salveze pe sora ei, care urma să fie trimisă în camera de gazare. Din păcate, nu i-a putut salva şi pe cei doi copii ai acesteia, care au fost omorâţi. Cele două surori au supravieţuit în lagăr, sub protecţia lui Franz, iar ulterior Helena a depus o mărturie în favoarea lui, la procesul în care era acuzat de crime de război.

Gardianul o iubea cu adevărat, pentru că şi-a riscat viaţa ca să fie cu ea. Dacă superiorii săi aflau de această legătură interzisă, risca pedeapsa cu moartea. În plus, când a salvat-o pe sora Helenei, Franz fost nevoit să mintă şi să spună că femeia lucra pentru el, tot în zona Canada şi că avea nevoie de ea acolo.

Cu toate acestea, alţi supravieţuitori îl descriu ca fiind un gardian foarte brutal, care îi bătea pe deţinuţi, inclusiv pe femei, era un antisemit convins şi lucra deseori chiar la camera de gazare, unde îi ucidea fără să ezite pe evrei. El a fost judecat pentru atrocităţile comise printr-un proces care a avut loc la Viena, în 1972. A fost însă achitat.

„Atracţia aceasta mi-a schimbat comportamentul brutal, a mărturisit el. M-am îndrăgostit de Helena şi asta m-a schimbat complet. Sub influenţa ei, am devenit o altă persoană”.

Helena a murit în anul 2005, iar Franz în urmă cu 6 ani.

Găseşte-ţi jumătatea pe Prima Love! 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”