Vremuri noi, obiceiuri vechi. Angajaţii refolosesc parole vechi şi expun companiile unor breşe de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock

Nu mai puţin de 93% dintre angajaţi refolosesc parole vechi când se conectează la diverse conturi în interes profesional, conform datelor Bitdefender.

Datele interne colectate de către Bitdefender arată că anumite obiceiuri ale angaţilor sunt foarte dificil de schimbat, iar faptul că cei mai mulţi lucrează acum de oriunde nu face decât să agraveze situaţia şi mai mult.

Dacă înaintea declanşării pandemiei de COVID-19, majoritatea angajaţilor erau protejaţi de sistemele de securitate din cadrul companiei, în prezent protecţia infrastructurilor IT ţine şi de comportamentul fiecăruia şi de configurarea optimă a reţelei şi a dispozitivelor de pe care lucrează.

„Eliminarea tuturor vulnerabilităţilor dintr-un lanţ de atac este foarte dificilă, mai ales atunci când acel lanţ include şi oameni. Dar prin folosirea unor politici de securitate clare şi adoptarea de măsuri specifice fiecărei industrii, este posibilă limitarea lor şi transformarea lucrului de acasă într-o activitate mult mai sigură,” spune Silviu Stahie, analist de securitate informatică la Bitdefender.

Subestimarea importanţei parolelor, un păcat capital în securitatea IT

Parolele rămân cheia pentru principala poartă de acces în sisteme informatice, dar în acelaşi timp sunt şi una dintre principalele măsuri de securitate care ţin strict de factorul uman. În securitate cibernetică, oamenii sunt cea mai slabă verigă a lanţului de atac, aspect confirmat de studii recente care relevă că 80% dintre breşele informatice au fost posibile pe fondul folosirii de parole slabe sau sustrase ca urmare a unui atac.

Orice companie are politici de securitate bine definite, dar acestea trebuie modificate atunci când angajaţii lucrează din afara sediului. Din nefericire, puterea politicilor de securitate este subestimată în multe organizaţii, acesta fiind şi unul dintre principalele motive pentru care angajaţilor le sunt permise unele acţiuni neglijente precum refolosirea parolelor.

Principala metodă prin care organizaţiile pot preveni reutilizarea parolelelor vechi este implementarea unor politici de securitate restrictive la nivel de companie care să limiteze configurările greşite şi să educe în mod constant angajaţii despre riscurile potenţiale la care se expun.

Configurările eronate ale sistemelor informatice în companii reprezintă una dintre cele mai mari probleme. De exemplu, doar setările de Internet reprezintă aproape trei sferturi dintre toate configurările greşite într-o companie, iar un sfert dintre acestea ajung să fie folosite în atacuri cibernetice.

Conectarea de oriunde este mai periculoasă decât se credea

Munca de acasă a adus în prim plan o altă problemă, care nu avea însă aceeaşi magnitudine înainte de pandemie. În multe situaţii, angajaţii se conectează direct la reţeaua companiei printr-un protocol numit Windows Remote Management (WinRM). Accesul în companie prin WinRM este deseori necesar, dar drepturile utilizatorilor trebuie limitate prin politici bine definite. Din păcate, 55% dintre toate sistemele scanate de către Bitdefender prezintă vulnerabilităţi ale WinRM ce ar putea fi exploatate de către atacatori pentru a compromite reţeaua.

Datele prezentate provin din telemetria colectată în primele şase luni din 2020 de la terminalele business protejate cu soluţii de securitate Bitdefender.

Recomandări pentru angajaţi

  • Folosiţi calculatorul de serviciu doar în scop profesional şi nu accesaţi de pe acesta aplicaţii sau programe în interes personal.
  • Evitaţi refolosirea parolelor vechi sau a celor unice pentru toate conturile şi asiguraţi-vă că utilizaţi parole complexe pe care le reînnoiţi regulat.
  • Folosiţi o soluţie de securitate performantă, capabilă să depisteze ameninţări informatice şi să blocheze instalarea acestora pe dispozitive.
  • Nu vă conectaţi cu dispozitivele de serviciu la reţele de internet publice, ci folosiţi datele mobile sau un serviciu de tip VPN.
Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?