Plecare de la vârful OnePlus: cofondatorul Carl Pei a părăsit compania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură YouTube / MKBHD

Informaţia a fost confirmată în ultimele ore, după ce mai multe zvonuri au circulat în ultimele săptămâni, spunând că Pei a fost scos din organigrama OnePlus.

Două surse ale celor de la Android Central au confirmat plecare lui Carl Pei, co-fondator OnePlus, din compania chineză. Pei este cel care, alături de Pete Lau, a fondat în 2013 OnePlus, reuşind să îl transforme rapid într-unul din brandurile favorite ale pasionaţilor de smartphone-uri şi fiind practic cei care au dus la naşterea expresiei „flagship killer”.

Înainte de fondarea OnePlus, cei doi au lucrat împreună la Oppo, iar recent, Carl Pei a fost cel care s-a ocupat de lansarea brandului Nord, noua gamă de midrange-uri pe care OnePlus vrea să o promoveze.

OnePlus nu a oferit încă nici un comentariu cu privire la plecarea lui Pei, însă cei de la TechCrunch speculează deja că acesta ar fi părăsit producătorul de smartphone-uri pentru a-şi fonda propria companie. Nu se ştie însă dacă aceasta are vreo legătură cu telefoanele mobile sau cu tehnologie în general.

Mâine, OnePlus are programată lansarea celui mai nou dispozitiv al său, flagship-ul OnePlus 8T, care va fi urmat de două noi telefoane din gama Nord până la sfârşitul anului. Puternic implicat în lansarea celor două din urmă, Pei a fost înlocuit de Emily Dai, care se ocupa înainte de operaţiunile OnePlus în India.

Anunţul plecării lui Carl Pei vine într-un context nefavorabil celor de la OnePlus, după ce acesta s-ar fi certat cu actualul CEO, Pete Lau, care a ieşit din ce în ce mai mult în lumina reflectoarelor în ultimii ani. Până acum, Pei era cel prezentat ca fiind „faţa” companiei în vest, datorită faptului că are o engleză mult mai fluentă decât Lau.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online