Mitul lui Steve Jobs apune cu un record absolut: Apple a vândut mai mult decât se aştepta întreaga lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tim Cook, directorul Apple. FOTO Reuters

Cel mai bun sezon pentru o companie care vinde telefoane e cel al sărbătorilor de iarnă. Aşa a fost cazul şi al Apple, dar diferenţa e că a vândut în trei luni cât alţii într-un an.

Apple se pricepe să facă bani şi nicio companie din istorie nu s-a descurcat mai bine. Tocmai şi-a anunţat rezultatele financiare şi că a vândut peste un miliard de dispozitive cu iOS. Astfel, la opt ani de la primul iPhone, Apple este o companie mai puternică decât a fost vreodată.

Sunt câteva detalii esenţiale pentru ceea ce înseamnă Apple în prezent, pe lângă lansările de iPhone, iPad şi Apple Watch. Astfel, în trei luni a avut venituri de 74,6 miliarde de dolari cu un profit de 18 miliarde de dolari. Ce înseamnă asta? Spre exemplu, Intel a avut 52,7 miliarde de dolari şi Google 66,4 miliarde. Pe tot anul. Profitul Apple, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a crescut cu 46%.

<a href="http://playtech.ro/2015/apple-succes-cat-china-facut-bani-3-luni-cat-n-au-facut-intel-si-google-intr-un/" target="_blank" rel="nofollow">Află de la Playtech totul despre vânzările Apple din 2014</a>

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM