FOTO Autobuzul autonom învaţă traseul şi poate transporta 10 oameni deodată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Francezii vor să construiască primul autobuz fără şofer şi l-au prezentat în stadiul de prim concept la evenimentul Michelin Challenge Bibendum de la Chengdu, China.

EZ-10 e un autobuz micuţ, cu şase locuri şi câteva în picioare, care se remarcă prin absenţa şoferului. El este controlat cu ajutorul camerelor video, care detectează obstacolele din calea sa şi le evită. E prima încercare în zona automobilelor autonome pentru transport în comun. Prototipul nu se remarcă prin rapiditate şi, după cum am văzut, nici prin exactitate. După o zi jumătate la Michelin Challenge Bibendum, evenimentul unde a fost prezentat publicului, micuţul autobuz a lovit la viteză foarte mică un alt „frate“ mai mare şi mai puţin automatizat.

EZ-10 a fost dezvoltat de Ligier Group şi de Institutul Pascal din Clermont-Ferrand (Franţa). Dezvoltarea sa a început în anul 2003. Tehnologia folosită, cea a camerelor video, are două etape. În prima fază traseul unui autobuz este înregistrat cu ajutorul unor camere video pentru a vedea obstacolele fixe de pe traseu şi a se înregistra drumul. A doua fază corespunde fazei automate. Practic, vehiculul trebuie să se asigure că filmarea făcută de camerele video de la bord este cât mai asemănătoare cu cea iniţială. De asemenea, are grijă să nu se ciocnească de maşinile de pe traseu. Practic, videoclipul iniţial îi creează o şină ca la tramvai pe care trebuie să o urmărească.

EZ-10 e construit pentru distanţe mici, de maximum un kilometru, şi ar putea fi folosit în parcuri industriale, aeroporturi, parcuri de distracţii şi altele.

Practic, încă nu vorbim de un autobuz de oraş, ci de un autobuz pentru situri industriale şi aeroporturi, care să transport în siguranţă pasagerii din punctul A în punctul B. Potenţialul este mare, dar un autobuz trebuie să înveţe provocările unui drum prin oraş, unde se va întâlni cu foarte multe maşini. Cea mai bună tehnologie de până acum este cea construită de Google pentru maşina sa fără şofer. 


Citeşte mai multe despre oraşele viitorului de la Michelin Challenge Bibendum

Cum va arăta viitorul oraşelor sau al mobilităţii? Vom fi o lume în care lucrurile vor fi conectate, iar cei care nu puteau să meargă se vor deplasa cu lejeritate? Sunt câteva întrebări la care au încercat să răspundă participanţii de la eveniment TED City 2.0 de la Chengdu. Oraşul în forma actuală trebuie să dispară ca planeta să supravieţuiască. Adică aglomeraţia, dependenţa de maşini personale şi poluarea.

Lenovo S90, o copie după iPhone 6

Acum câteva zile, Lenovo a lansat pe piaţa din China un telefon cu caracteristici mid-range ce aduce aminte de iPhone 6. Aducerea aminte e o expresie mică, deoarece telefonul este o clonă de-a dreptul şi arătă că, pe terenul de acasă, Lenovo nu renunţă la metehne vechi. “Adevărul” a pus mâna pe device.


Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil