20 de ani de SMS: de unde am plecat şi cum am ajuns să trimitem 9,6 trilioane de mesaje pe an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine, 3 decembrie, SMS-ul împlineşte 20 de ani. Astăzi, miliarde de SMS-uri sunt schimbate de oamenii de pe întreaga planetă, ca o alternativă ieftină la convorbiri.

Dar SMS-ul a fost inventat mai devreme. Iar inventatorul său nu este o legendă a tehnologiei, deşi ceea ce a creat este poate cel mai folosit serviciu din acest moment la nivel planetar. Matti Makkonen are 60 de ani. A fost inginer, iar în 1984, stând într-o pizzerie din Copenhaga, a venit cu ideea trimiterii de mesaje cu ajutorul reţelelor mobile.

160 de caractere

Makkonen nu era format în şcoala dură a patentelor. Era vicepreşedintele companiei NMT, care a fost prima firmă autonomă de telefonie mobilă şi s-a implicat activ în dezvoltarea tehnologiilor. Cu toate acestea, nu a primit niciun ban pentru invenţia sa.

Următoarea etapă în dezvoltarea tehnologiei a venit tot în 1984, pe filieră germană şi franceză. Cooperarea dintre Friedhelm Hillebrand şi Bernard Ghillebaert, primul fiind cel care a propus limita de 160 de caractere, pentru că avea impresia că aceasta estelimita de care este nevoie. Atunci a fost inventată şi denumirea: Short Message Service. Dar în acea vreme posibilităţile de introducere a serviciului erau mici: telefoanele mobile erau încă uriaşe şi erau folosite în mare parte de către oameni de afaceri care nu aveau nici un interes de a comunica pe scurt cu partenerii lor.

Primul SMS din lume

Deşi tehnologia a venit din Finlanda, Germania şi Franţa, britanicii au fost cei care au trimis primul mesaj de telefonie mobilă. Surprinzător, primul SMS a fost trimis de pe un calculator. „Pentru că telefoanele mobile nu aveau tastaturi, am scris mesajul pe calculator. Am scris Crăciun Fericit şi i l-am trimis lui Richard Jarvis de la Vodafone, care era la o petrecere de Crăciun în acel moment“, a povestit momentul Neil Papworth pentru „The Guardian“.

Papworth avea în acel moment 22 de ani şi era parte a echipei care se ocupa cu implementarea SMS-urilor pe reţeaua Vodafone. „A fost formidabil să văd SMS-ul crescând de la metoda aceea simplă prin care secretarele îşi anunţau şefii, până la aplicaţile acestea de astăzi“, spune Papworth.

Prima reţea comercială

De la acel moment de acum 20 de ani, SMS-ul s-a extins incredibil şi a devenit un fenomen. Prima reţea care l-a introdus la scară largă a fost Aldiscon, parte a grupului Telia (TeliaSonera astăzi) din Suedia, în anul 1993, iar primele oferte comerciale pentru clienţi, primele pachete de SMS-uri au fost oferite de reţeaua Radiolinja din Finlanda în acelaşi an.

Până în 1995 utilizatorii tastau 0,4 SMS-uri pe lună în medie. Motivele nu erau neapărat legate de ei, ci de faptul că multe reţele pur şi simplu nu introduseseră planuri tarifare pentru ele şi pentru că nu se reuşise interconectarea eficientă între reţele. Aşadar, la finalul anului 2000, la nivel global, se trimiteau 35 de mesaje pe lună în medie, pentru fiecare utilizator.

SMS-ul, un fenomen mondial astăzi

Printre ultimele statistici ale anului 2012, oferite de Forrester Research, SMS-ul se menţine puternic în faţa mesageriei instante şi a serviciilor de mesagerie prin internet, din ce în ce mai dezvoltate, odată cu proliferarea internetului pe telefoanele mobile.

Anul trecut au fost trimise la nivel global 7,8 trilioane de SMS-uri, iar analiştii se aşteaptă la o creştere până la cota de 9,6 trilioane de SMS-uri în 2012. De asemenea, spun analiştii în 2013 veniturile din SMS-uri vor ajunge la 150 de miliarde de dolari şi vor mai creşte pentru încă doi ani.

Statisticile Nokia vorbesc de 74% din utilizatorii de mobil care dau mesaje, adică 2,4 miliarde din 3,3 miliarde de abonaţi de telefonie mobilă.

Există chiar şi recorduri de viteză pentru trimiterea mesajelor. Britanica Melissa Thompson a trimis un mesaj de 26 de cuvinte în doar 25 de secunde. Ea a ajuns la această performanţă trimiţându-i 40 sau chiar 50 de mesaje pe zi iubitului ei.

SMS-ul a mai avut alte influenţe. Ne-a schimbat limbajul scris, prin introducerea prescurtărilor în limbajul natural, din cauza folosirii lor pe scară largă, iar scrisul celor 160 de caractere este principala cauză pentru tendinită. În plus, s-a spus că datul de SMS-uri în momentul când conducem este mai periculos decât şofatul sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”