Groenlanda a fost lipsită de gheaţă în trecutul nu foarte îndepărtat. O cercetare stârnește temeri

0
0
Publicat:

Groenlanda a fost în mare parte lipsită de gheaţă pe parcursul ultimului milion de ani, când nivelurile de CO2 din atmosferă erau mult mai scăzute decât în prezent, arată un nou studiu, publicat luni, care a furnizat cea mai clară dovadă în acest sens de până acum, potrivit AFP.

Aisberg în Groenlanda. FOTO Shutterstock

Concluziile acestui studiu au implicaţii de anvergură pentru omenire, deoarece această cercetare stârneşte temeri cu privire la un risc mai mare de creştere a nivelului mării decât se prevăzuse anterior, potrivit Agerpres.

„Ştim de acum că întreaga calotă glaciară este vulnerabilă în faţa riscului de topire", a declarat Paul Bierman, profesor la Universitatea Vermont şi principal autor al studiului.

Echipa sa a descoperit resturi de plante şi de insecte într-un eşantion de gheaţă prelevat de la o adâncime de trei kilometri, în centrul insulei acoperite de gheţuri.

„Am văzut literalmente acele fosile”

Eşantionul de gheaţă, denumit GISP2, a fost prelevat în 1993 și a fost deja studiat. Dar pentru că  ideea că Groenlanda ar fi fost lipsită de gheaţă în trecutul geologic recent părea foarte puţin probabilă, nimeni nu s-a gândit până acum să caute fosile în centrul său.

„Am văzut literalmente acele fosile în prima oră sau chiar în prima jumătate de oră de lucru”, a povestit Paul Bierman.

Un întreg ecosistem a existat în Groenlanda

Cercetătorii au fost uimiți să descopere, într-un strat gros de aproximativ opt centimetri, lemn de salcie, ciuperci, o sămânţă de mac şi chiar ochiul unei insecte.

Concluzia studiului, publicat în revista PNAS, este că un întreg ecosistem a existat în acest loc şi în această perioadă.

Dacă gheaţa din centrul insulei s-a topit, atunci este aproape sigur că ea a lipsit de pe majoritatea acestui teritoriu vast, afirmă Paul Bierman. 

Iar acest lucru nu este de bun augur, având în vedere încălzirea globală actuală.

Calota glaciară a Groenlandei s-ar putea topi aproape în întregime

Vestea proastă esre că, dacă emisiile de gaze cu efect de seră actuale nu vor fi reduse considerabil, calota glaciară a Groenlandei s-ar putea topi aproape în întregime în secolele sau mileniile următoare, ceea ce ar duce la o creştere a nivelului mării cu aproximativ şapte metri şi ar face să dispară oraşe costiere din lumea întreagă.

„Sute de milioane de persoane din lume îşi vor pierde locul în care trăiesc", a avertizat acelaşi cercetător.

Mici pete întunecate

În 2016, cercetătorii au studiat acelaşi eşantion din 1993, folosind o tehnică de datare şi au stabilit că acesta nu putea fi mai vechi de 1,1 milioane de ani.

Dacă gheaţa s-a topit în acel loc (şi a permis apariţia florei şi a faunei - n.red.), atunci 90% din Groenlanda ar fi trebuit să fie lipsită de gheaţă, potrivit estimărilor cercetătorilor.

Concluziile au fost primite cu scepticism la acea vreme, deoarece, conform teoriei larg acceptate până atunci, Groenlanda a fost o fortăreaţă de gheaţă timp de mai multe milioane de ani.

Dispariţia gheţii în acea zonă a avut loc în urmă cu peste 400.000 de ani.

În 2019, Paul Bierman şi o echipă internaţională au reexaminat un alt eşantion de gheaţă, de data aceasta extras în 1960 de la o bază militară americană abandonată, Camp Century, în apropiere de coastele Groenlandei.

Echipa a fost surprinsă să descopere că eşantionul conţinea frunze şi muşchi. Tehnici avansate de datare i-au ajutat pe oamenii de ştiinţă să estimeze că dispariţia gheţii în acea zonă a avut loc în urmă cu 416.000 de ani.

Această descoperire l-a determinat pe Paul Bierman să revină la eşantionul din 1993 pentru a căuta urme similare. În cele din urmă, cercetătorii au găsit dovezi irefutabile ale topirii gheţii.

„Acum ştim cu certitudine că gheaţa a dispărut nu numai la Camp Century, ci şi la nivelul lui GISP2, în centrul calotei glaciare”, a subliniat el.

Halley Mastro, coautoare a studiului, a subliniat importanţa continuării colectării de eşantioane de gheaţă în Groenlanda, în căutarea unor organisme şi mai vechi, a căror descoperire ar putea avea implicaţii majore pentru viitorul omenirii, scrie Agerpres.

„Este atât de evident odată ce ştii că ceva este acolo, dar dacă nu te-ai fi aşteptat să se afle acolo şi nu ai fi căutat acele mici pete întunecate care plutesc puţin diferit, nu le-ai fi văzut niciodată”, a declarat ea.

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente