Jurnal de Nord, Groenlanda, ziua 9: Nuuk, locul cu cele mai bine păstrate mumii din lume

0
0
Publicat:

Rareș Beșliu, un fotograf îndrăgostit de natură și de viața animalelor, demarează proiectul fotografic La NORD de cuvinte, o paralelă între regiunile arctice și impactul schimbărilor climatice simțit în România. El a plecat într-o serie de expediții în cele mai friguroase zone ale Planetei – Svalbard, Groenlanda, Arhipelagul Arctic Canadian –, iar poveștile și fotografiile sale, strânse sub pălăria Jurnal de Nord, vor fi publicate constant pe adevărul.ro și în „Weekend Adevărul“. Mai multe informații se găsesc pe www.lanord.ro și pe www.raresbesliu.com.

Mumiile de la Muzeul de Istorie din Nuuk. FOTO: Rareș Beșliu
Mumiile de la Muzeul de Istorie din Nuuk. FOTO: Rareș Beșliu

ZIUA 9. Marți, 15 august

La primă oră, am debarcat la Nuuk. Apoi am fost în cursa contra-cronometru, ca să pot ajunge la timp la aeroportul spre Kangerlussuaq. Am vrut neapărat să nu plec de aici până nu vizitez muzeul de istorie (The National Museum of Greenland), unde am văzut unele dintre cele mai bine păstrate mumii din lume. Au fost descoperite de doi vânători în 1972 și datează din 1475. Șase femei și doi copii, dintre care unul de doar 6 luni, au fost conservați cum numai gheața o putea face. Se crede că bebelușul a fost îngropat de viu, fiindcă tradiția inuită spunea că, atunci când moare mama, copiii trebuie să se ducă odată cu ea. Obiceiul se pare că era unul practic, fiindcă nu avea cine să-i mai îngrijească, dar asta nu-i diminuează deloc cruzimea. Inuiții, cei mai zâmbitori și buni oameni pe care i-am cunoscut, trăiesc cu istoria asta în spate. Lumea a fost și este un paradox.

După ce m-am înfiorat la muzeu, m-am delectat cu scrierea vederilor. La fel ca la Svalbard, am replicat concursul „tu promiți, eu trimit” prin care oamenii au promis că pe 14 august nu cumpără apă la PET, iar eu le trimit o vedere de aici. Dacă s-au ținut de cuvânt, doar ei știu, dar cred că merită încurajată chiar și intenția. Știu pe propria-mi piele cât de greu e, atunci când sunt în oraș, să nu cumpăr sticle de jumătate ori de câte ori îmi e sete. Și problema e că, de cele mai multe ori, mă las învins și ajung să contribui încă un pic la marea de plastic a lumii. Mi-am pus panouri solare pe casă, mi-am luat trotinetă și mașină electrică, dar în lupta cu sticlele, mă simt înfrânt. De asta caut tot felul de tertipuri prin care să încurajez oamenii să mi se alăture, pentru că am văzut la alții că se poate. În Svalbard, la restaurant, îți torni singur apă din cană. Pe spărgătorul de gheață, la Polul Nord, am băut doar apă de la robinet. A fost bună şi gratis, ca orice drept pe care ar trebui să-l avem cu toții. 

După ce am aterizat la Kangerlussuaq, m-am dus să-mi caut cazare. Într-o localitate atât de mică, cu 500 de locuitori, trebuie să ai stea în frunte ca să găsești un loc de dormit fără să-l fi rezervat înainte. Așa am ajuns într-o cameră cu 16 paturi. Eu, sensibilul, fițosul, dușmanul microbilor. În fața mea, doar paturi suprapuse, câte trei unul peste altul, cu perdeluțe verde închis, să nu se vadă prea bine impactul timpului asupra lor. Patul avea doar saltea, perna și lenjeria nu se puteau închiria pentru camera asta, doar pentru cele cu mai puține locuri. Oare de ce? M-am simțit ca și cum urma să dorm într-un cavou mirositor. Norocul a făcut să pot închiria măcar prosop și să fac duș într-una dintre cele 4 băi ce deservesc celor câteva sute de cazați. 

image

Ce greu mi-a fost când am venit, dar ce greu îmi e acum! Măcar atunci am avut camera mea și lenjerie pe pat. Învins în lupta cu traiul decent și curat, m-am întors la aeroport, locul unde m-am alinat cu mâncare și internet până să mă întorc la „cazare”. Nu am fost în stare să țin jurnalul, ca în fiecare seară. 

Am dormit cu frică să nu cad din pat, dar mai mult cu grija echipamentului. Două aparate și cinci obiective Canon, plus o dronă DJI au stat peste noapte în camera frigiderelor, pentru că era cel mai „safe” loc. Cred că dacă mi-aș fi lăsat mașina descuiată, aș fi fost mai liniștit. 

Copenhaga, unul dintre orașele bicicletelor. FOTO: Rareș Beșliu
Copenhaga, unul dintre orașele bicicletelor. FOTO: Rareș Beșliu

Dar iată-mă acum în Copenhaga, cu toate bagajele după mine, tefere și nevătămate. E o minune că nu am pierdut nimic până acum. Danemarca e ultima escală până să ajung acasă și țara pe care o descopăr pentru prima dată. Era să fiu accidentat de mai multe ori de bicicliști și spun asta zâmbind. Nu cred că există în lume mai multe biciclete decât aici, iar Amsterdam pare mic copil pe lângă orașul ăsta. E fascinant. Au câte un tip de bicicletă pentru fiecare nevoie. Unora le-au atașat cărucior ca să le ușureze cumpărăturile, iar altele au loc special pentru copii. Doar o bandă era destinată mașinilor. 

Nu mai mult de 3 ore de zburat cu avionul ne despart de țara asta, dar civilizația și sustenabilitatea sunt la ani lumină față de ea. În restaurante, apa e tot gratis și la dispoziția tuturor. O să mă lupt să se întâmple asta și în România.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite