Cei mai ucigași paraziți pentru corpul uman. Microorganismul care poate devora creierul și ucide un om în 7 zile

0
Publicat:

Există multe tipuri de paraziți. Inclusiv din rândul celor pe care corpul uman îi poate găzdui. Unii sunt mai puțin periculoși și putem coabita cu ei. Alții în schimb pot avea efecte devastatoare asupra organismului, provocând boli grave și chiar moartea.

Naegleria, un parazit ucigaș FOTO wikipedia

Paraziții sunt organisme vii care se trăiesc și se dezvoltă pe seama unei gazde vii. Paraziții trăiesc alimentându-se cu sângele, țesuturile sau hrana acelei gazde. Sunt multe tipuri de paraziții, de la cei întâlniți în lumea vegetală și până la astfel de organisme care parazitează corpul uman.

Cei din urmă, la rândul, sunt de mai multe tipuri, de la paraziți care nu afectează în mod grav, corpul uman, și până la paraziți care în cele din urmă aduc moartea gazdei. Trei dintre aceștia sunt considerați cei mai periculoși din lume pentru organismul uman, cauzând în cele mai multe cazuri decesul celui contaminat. 

Parazitul care cauzează o boală cu 95% mortalitate

Unul dintre cei mai periculoși paraziți din lume este de fapt o amibă. Adică un protozoar, unul dintre cele mai simple organisme unicelulare. Se numește Acanthamoeba și este un parazit care se poate găsi la suprafața solului, în apa clorinată a piscinelor, în apa îmbuteliată, în aparatele de aer condiționat sau chiar pe suprafața lentilelor de contact.

Poate să pătrundă în corpul uman prin cavitățile nazale, prin zona ochilor sau prin răni deschise.  O parte a celor infectați cu Acanthamoeba, nu vor avea niciodată simptome și nu vor fi afectați în mod evident de acest parazit. De multe ori, însă, Acanthamoeba cauzează o boală extrem de gravă numită encefalită amebiană granulomatoasă (GAE).

Cei afectați suferă de umflături în zona creierului. Conform statisticilor internaționale aproximativ 95% dintre cei care fac GAE din cauza amibei, își pierd în cele din urmă viața. Amiba poate afecta și ochii, ducând la o altă afecțiune care poate afecta definitiv vederea persoanei infectate.

Ucigașul de copii

Un alt parazit deosebit de periculos pentru organismul uman este Toxoplasma Gondii. Este un parazit care trăiește în fecalele de pisică, dar și în carnea crudă a animalelor sacrificate. În consecință omul se poate infecta cu Toxoplasma Gondii prin carne infestată care nu a fost suficient de bine gătită, sau prin curățarea litierei pisicii.

Dacă pentru adulți, Toxoplasma Gondii nu este neapărat periculoasă, pentru fetuși și copii mici infecția cu acest parazit, este mortală. Cea mai periculoasă situație este atunci când o femeie gravidă se infectează cu Toxoplasma Gondii. La naștere, copilul poate prezenta numeroase malformații, de la epilepsie, tulburări mentale, lipsa văzului. În unele cazuri, infecția cu acest parazit duce la pierderea sarcinii.

Se estimează că la nivel mondial, în fiecare an se nasc 190.000 de copii infectați, congenital, cu Toxoplasma Gondii. O bună parte dintre aceștia își pierd viața din cauza malformațiilor suferite. 

Mâncătorul de creier

Poate cel mai periculos parazit care poate infecta omul este tot o amibă. Se numește Naegleria fowleri și este pe cât de rar, pe atât de periculos. De exemplu, din 148 de pacienți infectați cu Naegleria fowleri, doar patru au supraviețuit. Singura veste bună este că acest parazit este rar întâlnit și implicit numărul de infecții este foarte redus. De exemplu, cele 148 de cazuri menționate au fost depistate într-un interval de 57 de ani. Adică între 1962 și 2019.

Larvele de Naegleria fowleri se găsesc în pământ, dar mai ales în lacurile și izvoarele cu apă termală, caldă. Acest parazit pătrunde în corpul uman prin cavitățile nazale și se stabilește la nivelul creierului. I se spune, de altfel, „mâncătorul de creiere”, tocmai fiindcă începe să se hrănească, efectiv cu creierul gazdei.

Naegleria fowleri poate cauza o boală extrem de gravă numită Meningoencefalită Primară Amibică. De la declanșarea bolii, în maxim o săptămână persoana afectată moare. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare