Inima unui fost primar din Belgia, găsită într-o fântână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cutia cu inima lui Pierre David

După ce mulţi ani a fost considerată un mit urban, legenda despre inima unui fost primar al oraşului Verviers din estul Belgiei s-a dovedit adevărată, după ce organul a fost găsit îngropat într-o fântână.

O cutie de dimensiuni mici din metal, care conţinea inima lui Pierre David, închisă într-un borcan umplut cu etanol, a fost descoperită luna trecută în timpul lucrărilor de renovare la fântâna din piatră a oraşului.

Relicva este menţionată în documentele civice, dar până a fost descoperită ''nimeni nu a crezut cu adevărat'', după cum a declarat pentru Reuters consilierul oraşului Verviers, Maxime Degey. 'Astăzi, legenda nu mai este o legendă. Este o realitate'', a adăugat el, conform Agerpres.

Pierre David, primul primar al oraşului după ce Belgia a devenit ţară independentă, era încă în funcţie când a murit în 1839 după ce a căzut dintr-o clădire.

Autorităţile au construit o fântână în cinstea primarului şi, cu permisiunea familiei sale, i-au amplasat inima sub o piatră a monumentului, în 1883.

Cutia a fost expusă la Muzeul de Arte Frumoase şi Ceramică Verviers.

Obiectul va fi amplasat în locul în care a fost găsit, la ''Fontaine David'' din piaţa Place Verte, după finalizarea lucrărilor de renovare.

„Nu cunosc niciun alt exemplu de primar a cărui inimă să fie păstrată într-un monument... în mijlocul oraşului său. Este ceva unic'', a declarat Nathalie Weerts, curator adjunct al muzeului.

David a fost iniţial primar al oraşului Verviers între anii 1800 şi 1808, când Belgia se afla sub conducere franceză. El şi-a început al doilea mandat în 1830, anul în care Belgia a devenit ţară independentă.

Pierre David a înfiinţat prima brigadă de pompieri din oraş şi a permis accesul publicului la adunările politice, locuitorii putând astfel să urmărească dezbaterile din consiliul local.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”