Zanella, care l-a înlocuit pe Kobborg la conducerea Corpului de Balet, îi răspunde lui Holender: „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Renato Zanella, noul coordonator al Corpului de Balet din Opera Naţională Bucureşti                         FOTOGRAFII: Arhiva personală

Coregraful Italian Renato Zanella, noul coordonator al trupei de balet de la Opera Nationala Bucuresti, după Johan Kobborg, îi răspunde, exclusiv pentru Adevarul, lui Ioan Holender, fostul director de la Opera din Viena. Acesta vorbise, într-o scrisoare deschisă, despre incompetenţa sa. În 1985 Ioan Holender l-a numit pe Renato Zanella directorul Baletului de la Opera de Stat din Viena, unde a rămas până în 2005.

UPDATE Opera Naţională Bucuresti nu răspunde articolelor tendenţioase, false şi lipsite de substanţă, de natură a afecta activitatea instituţiei aduse în spaţiul public de diferite persoane precum cele apărute în ultima perioadă, se arată într-un comunicat de presă. De asemenea, instituţia anunţă că va acţiona în judecată persoanele care calomniază şi defăimează ONB şi pe artiştii acesteia.

Renato Zanella îi răspunde, într-o scrisoare deschisă, publicată exclusiv de Adevarul, lui Ioan Holender, care l-a acuzat de incompetenţă.

„Dragă domnule Ioan Holender,

Cât de trist este să constat că vârsta înaintată nu v-a făcut mai înţelept, ci doar mai cinic, pueril şi cu unele pierderi de memorie.

Vă cunosc de peste 20 de ani şi încă observ că folosiţi aceleaşi metode pentru a capta atenţia.  Am înţeles că, nemaiavând o funcţie managerială, încercaţi să vă poziţionaţi cât mai bine.

Nu se cuvine ca o persoană de talia dumneavoastră sa strângă informaţii din surse neoficiale şi să le folosiţi ca pe propriile dumneavoastră arme pentru a vă evidenţia ca "salvator al Patriei".

Poate că acum, pentru că aveţi mai mult timp liber  şi  nu mai sunteţi în centrul atenţiei, aveţi alt gen de preocupări.

Îmi amintesc atunci când eram la Viena, l-aţi invitat pe Andrei Şerban pentru a pune în scenă Văduva Veselă şi aţi facut publică admiraţia dumneavoastră pentru munca dumnealui. A fost doar o strategie de  marketing?

Profesia noastră este alcătuită din perioade şi viziuni artistice şi trebuie să acceptaţi că a dumneavoastră a luat sfârşit şi să încercaţi să înţelegeţi noile generaţii şi noile energii.

Este o perioada de tranziţie, atât artistic cât şi politic, iar aerul pe care îl respirăm aici este mai mult decât promiţător.

Cunoscându-vă, aş putea doar să gândesc  că ceea ce vă deranjează cel mai mult la doamna Beatrice Rancea este faptul că este femeie.

Având in vedere că aveţi mult timp la dispoziţie, puteţi să-l folosiţi înţelept, împreună cu abilităţile dumneavoastră, să vă ajutaţi  ţara  aşa cum ar trebui să facă o persoană de calibrul dumneavoastră.

De asemenea,  aş dori să clarific declaraţia dumneavoastră neclară şi dubioasă legată de “schimbarea mea”de la Viena.

În anul 2003, cu doi ani înainte de sfârşitul mandatului meu am exprimat politicos în scris că nu aş fi disponibil pentru o posibilă reînnoire a contractului meu, din motive personale. Vă amintiţi?  Am o copie a acestuia şi o pot transmite cu plăcere.

Dragă domnule Hollender, au trecut 13 ani de când am încetat să lucrăm împreună şi nu am spus un cuvânt sau un comentariu la adresa dumneavoastră.

Mi-ar plăcea să putem clarifica aspecte din trecut, dar acest lucru nu se poate întâmpla pe un blog, doar într-un alt loc“, a spus, în scrisoarea sa deschisă Renato Zanella.

Renato Zanella s-a nascut la Verona, in Italia, in 1961. A inceput studiile de balet la scoala locala, dupa care a studiat la Cannes, cu Rosella Hightower. In 1985, s-a alaturat baletului de la Stuttgart. In 1985 Ioan Holender l-a numit Directorul Baletului de la Opera de Stat din Viena, unde a ramas pana in 2005. De anul trecut conduce Corpul de Balet al Operei Naţionale Bucureşti (ONB), în locul lui Johan Kobborg.

Citiţi şi:

Războiul de la Operă continuă. Andrei Şerban răspunde acuzaţiilor lui Ioan Holender

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele