Weekend plin la Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacole de teatru, proiecţii de film, concerte, vernisaje, discuţii cu artiştii, acestea sunt doar câteva dintre evenimentele de weekend pe care publicul le poate vedea la Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj până pe 4 decembrie.

Ziua de sâmbătă, 26 noiembrie, a debutat la Casa TIFF, cu întâlnirea extraordinară cu Declan Donnellan şi a continuat cu discuţia cu artiştii spectacolelor Nu vă daţi jos pantofii şi Nathan înţeleptul, urmată de proiecţia, la Casa Tranzit, a filmului Nu vă daţi jos pantofii regizat de Szabolcs Hajdu.

Weekendul teatral a început cu spectacolul În inima nopţii – Episodul Lear, regia Gavriil Pinte (Teatrul Regina Maria Oradea), care se s-a jucat la Remarul – 16 februarie. Montarea pleacă de la textul shakespearian, dar în jurul subiectului se construieşte un spectacol despre noaptea minţii, noaptea rătăcirilor, despre o lume ce se îndepărtează de raţiune şi dragoste şi se instalează în teritorii traversate de ură, violenţă, complot. Teritorii ale exilului, alienării, crimei. Pentru ca, în cele din urmă, să caute cu fervoare, la capătul nopţii, drumul spre lumină.

Seara de sâmbătă s-a încheiat pe note muzicale, cu un concert de jazz solo piano susţinut de Lucian Ban şi intitulat Mr. Joy, a Celebration of Paul Bley  – Lucian Ban şi a continuat, de la ora 23.00, la Casa Tranzit, cu un concert pe ritmuri de ska, reggae, rock, pop şi punk al trupei Suburubia 11 (Marius Dan: voce, Dragoş Patrau: chitară,  Sándor Medve:  trompetă, Bogdan T. Muntean: bass, Alex Ciobotaru: tobe).

Duminică, 27 noiembrie, de la ora 12.30, la Casa TIFF, va avea loc dezbaterea De la Străini la Străini – Azi moderată de teatrologul George Banu. Aceasta va fi urmată, de la ora 15.30, la Sala Studio, de vernisajul expoziţiei de pictură Nălucire şi damnare de Botond Részegh. 

Ziua va continua cu spectacolul Medeea on Media din Coreea de Sud, regia: Kim Hyuntak care se va juca de la orele 16.00 şi 22.00, în Sala Studio a teatrului. Tragedia Medeei este cauzată de monstrul numit mass media, cel pe care îl invocăm şi îl savurăm zilnic. Spectacolul o are în prim plan pe Medeea – care se pregăteşte să comită o crimă – şi pune accentul pe rolul pe care mass media zilelor noastre îl poate juca. Toate aceste elemente sunt prezentate publicului ca versiuni de studio ale programului TV. Spectacolul are un mesaj: nu doar mass media, ci şi noi, spectatorii, suntem implicaţi în crima Medeei. Însă, această convieţuire armonioasă a mass mediei cu societatea civilă nu poate fi dezmembrată de forţa televiziunii.

Weekendul teatral propus de Festivalul Interferenţe 2016 se va încheia cu un spectacol semnat de Gábor Tompa, Sfârşit de partidă de Samuel Beckett (Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania Tompa Miklós) programat duminică, 27 noiembrie, ora 19.00, în Sala Mare, în format Studio. 

"Sfârşit de partidă are o structură muzicală, de aceea solicită precizie maximă din partea artiştilor – asemenea unei partituri. Cu toate că piesele lui Beckett au o formă închisă, sunt atât de bogate în semnificaţii încât trebuie să ne întoarcem mereu la ele. Fiind atât de pline de metafore, ne condiţionează la o perpetuă reflecţie asupra vieţii noastre de zi cu zi. Cred că Beckett este un autor în textele căruia putem găsi citatul potrivit pentru absolut orice situaţie", declară regizorul Gábor Tompa

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți