Un scriitor celebru, în ţara lui Iri&Moni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Éric-Emmanuel Schmitt este un autor cunoscut şi apreciat în străinătate. Piesele lui au fost jucate în peste 50 de ţări, cărţile i-au fost traduse în 40, este premiat de Academia Franceză, iar anul trecut a primit şi Goncourt-ul. În România, însă, prea puţini ştiu de el şi am avut surpriza să aud întrebarea „cine mai e şi Schmitt ăsta?" de la oameni inteligenţi şi cultivaţi. În schimb, toată lumea din ţara asta, de

M-am întrebat dintotdeauna ce calităţi au astfel de personaje să merite atâta interes, dar m-am resemnat cu răspunsul: nu e nevoie să aibă nicio calitate, sunt importanţi pur şi simplu pentru că asta este ţara lor, sunt reprezentativi pentru aceste locuri.

Alţii se mândresc cu oameni care excelează într-un domeniu sau altul, noi ne mândrim cu Iri, Moni, Gigi sau Mitică (de la Ligă). Faptul că Éric-Emmanuel Schmitt nu e cunoscut în România nu-i aduce lui nicio ştirbire, el trăieşte în continuare bine-mersi, bucurându-se de aprecierea cui trebuie. Numai că asta spune nişte lucruri despre noi – şi lucruri deloc plăcute. Ne arată pentru a nu ştiu câta oară că ne aflăm într-un cătun din toate punctele de vedere – de la geopolitică la cultură. Acest loc strâmt ne e suficient şi nu avem ochi pentru ce se-ntâmplă dincolo de graniţele sătucului nostru. Sătuc unde mult mai important decât un 11 septembrie e faptul că porcul lui nea Vasile a intrat în porumbul ţaţei Floarea. Aşa stând lucrurile, de ce-am avea pretenţia ca alţii, din afară, să se intereseze de noi?

Cezar Paul-Bădescu  este jurnalist şi editor la departamentul "Cultură" al cotidianului "Adevărul".

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”