Testul centimetrului pătrat de tablou

Stabilirea unui nou record de preţ pentru o pictură românească se amână până în vară, pentru că lucrarea lui Tonitza nu s-a poziţionat nici măcar pe primele locuri.

Cu doi ani în urmă, copiii lui Tonitza, „Trei fraţi", pictură vândută cu 170.000 de euro, ar fi stabilit un record absolut pentru licitaţiile de artă în România. Însă aceeaşi sumă importantă, de peste şapte miliarde de lei vechi, obţinută marţea trecută face ca tabloul să prindă cu greutate ultimul loc din top 10 picturi româneşti. Ce i-a lipsit pentru o şi mai bună performanţă? Câţiva centimetri.

Tabloul lui Tonitza este armonios cromatic, are un grad de complexitate compoziţională mult peste nivelul mediu al picturii româneşti, este reprezentativ pentru stilistica autorului, are referinţe biografice (reprezentându-i pe copiii pictorului) şi este recent repatriat din Franţa - îndeplineşte pe scurt toate criteriile unei evaluări subiective. Însă este doar o lucrare de dimensiuni medii şi pică la criteriul evaluării obiective - preţul centimetrului pătrat de portret.

Strategiile de preţ

Sistemul de cote de autor este abia la început în România. Pe 1 septembrie 2005 a apărut prima bază de date care centralizează vânzările tuturor caselor de licitaţii şi în 2011 a apărut primul catalog de indici financiari. Abia de la aceste date poate fi vorba despre apariţia pieţei de artă, una cu un comerţ obiectiv, transparent şi predictibil. Cele două instrumente financiare au reconstruit datele despre vânzările din anii precedenţi, astfel încât ele reflectă, mai mult sau mai puţin fidel, rezultatele ultimilor 16 ani.

 Însă pentru puţini dintre autori sunt înregistrate mai mult de 100 de tranzacţii, iar revânzările sunt rare şi insuficient menţionate. Adăugând şi ritmul exploziv de creştere a pieţei, alimentat pe de o parte de apariţia în licitaţii a artei retrocedate din muzee, iar pe de altă parte de dublarea numărului de cumpărători de artă, indicii au doar valoare orientativă, nu predictivă.

Faptul este reflectat în evaluări cu o diferenţă de până la 100% între preţul de pornire şi estimarea maximă a unui tablou - în cazul caselor de licitaţii care practică spread-ulcu valori minime şi maxime. O situaţie şi mai radicală întâlnim la Alis, unde există o singură estimare, cea minimă, însă preţul de pornire este de 30-75% din aceasta, spread-ul obţinut fiind astfel de până la 300%.

De la nimic la sute de mii

Tonitza, peisaj, 40x30 cm, estimare de 280.000 de lei, nevândut, pe 13 martie. Tonitza, portretul fiicei, 25x20 cm, vândut cu 9.000 de euro pe 21 februarie. Tonitza, portretul copiilor, 59x50 cm, vândut cu 170.000 de euro.

De la începutul anului, uleiurile sale au fost aproape în permanenţă pe piaţă, dar ele au avut performanţe extrem de variate: de la rezultate de aproape două sute de mii de euro la unele de câteva zeci de mii, la altele sub 5.000 şi la numeroase lucrări nevândute. „Nu e suficient ca un tablou să aibă o semnătură importantă pentru ca el să valoreze zeci de mii de euro", spune Luminiţa Ghilduş preşedintele casei de licitaţii Goldart.

Tonitza, pictorul care deţine în acest moment recordul pentru cel mai scump tablou, este exemplul cel mai dramatic. În situaţii similare se află şi Petraşcu, Baba, Schweitzer-Cumpăna, Luchian, Aman şi alţii. Piaţa se află într-un moment de tensiune în care vânzătorii vor să profite de creşterea indicatorilor de capital, iar cumpărătorii sancţionează neuniform această tendinţă, ambii orientându-se după un sistem de cotă insuficient consolidat.

Vechii maeştri, care au înregistrat cele mai mari creşteri în anii trecuţi, sunt cei mai expuşi tendinţelor speculative, iar de situaţie profită artiştii contemporani, tot mai prezenţi în licitaţii. 

147 euro/cmp este recordul lui Tonitza stabilit în 2008 pentru „Fata în roz", de trei ori mai mult decât pentru „În iatac", operă de dimensiuni muzeale