Tenorul Andrea Bocelli, spitalizat după ce s-a lovit la cap, căzând de pe cal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tenorul italian Andrea Bocelli

Joi dimineaţă, renumitul tenor Andrea Bocelli a fost transportat la un spital din oraşul Pisa, după ce s-a lovit la cap, căzând de pe cal, la ferma sa din Lajatico, informează La Vanguardia.

În timp ce călărea, tenorul a făcut o mişcare bruscă şi şi-a pierdut echilibrul, căzând pe spate, scrie acelaşi site. Bocelli a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost supus unor examene clinice. 

Într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook, tenorul şi-a asigurat fanii că a fost o cădere uşoară şi că, dacă nu vor apărea complicaţii, va părăsi spitalul în aceeaşi zi. 

„Vă mulţumesc pentru multele mesaje pe care le-am primit, vă îmbrăţşez cu afecţiune”, şi-a încheiat Bocelli mesajul. 

Reprezentanţii artistului au declarat pentru tmz.com, că acesta se recuperează în momentul de faţă, acasă. 

Andrea Bocelli a început să călărească de la vârsta de şapte ani, declarând la un moment dat, pentru DailyMail, că „ e cultura mea. Îmi place provocarea”.

„Mi-am făcut părinţii să sufere foarte mult când eram tânăr. În fiecare zi îmi asum riscuri. Cu bicicleta, cu caii, în mare, peste tot. Probabil am un înger. Un înger păzitor foarte atent”, a mai declarat Bocelli pentru aceeaşi publicaţie. 

Născut o formă gravă de glaucom, Andrea Bocelli (58 de ani) a orbit total la vârsta de 12 ani după un accident în timpul unui joc de fotbal.

 Bocelli a înregistrat treisprezece albume de studio, atât cu muzică clasică cât şi pop, alte două compilaţii cu cele mai bune cântece şi opt albume de operă înregistrate (La bohème, Il trovatore, Werther, Pagliacci, Cavalleria rusticana, Carmen, Tosca, Andrea Chénier, Roméo et Juliette, Manon Lescaut şi Turandot), toate acestea fiind vândute în peste 75 de milioane de exemplare la nivel mondial.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare