Spectacolele de la Gala HOP ajung la Bucureşti, în perioada FNT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Marius Manole a iniţiat proiectul Gala HOP în Pod

Gala Tânărului Actor HOP, care a avut loc în luna septembrie 2013 în staţiunea Costineşti, se mută În Pod la Historia (str. Sf. Dumitru nr. 3) din Capitală, în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie. Evenimentul face parte din programa Festivalului Naţional de Teatru şi este iniţiat de actorul Marius Manole. Spectacolele încep zilnic de la ora 21.00.

„Pisica Verde” de Elise Wilk cu care se deschide Gala Hop în Pod a obţinut premiul pentru cea mai bună trupă de actori Rareş Andrici, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Anghel Damian, Diana Roman, Georgiana Vişan, precum şi premiul Ziarului Metropolis, şi premiul publicului la categoria cel mai bun spectacol. 

Gala HOP în Pod vine în întâmpinarea generaţiei tinere de actori şi îşi doreşte să facă posibilă întâlnirea talentelor profesioniste, aflate la început de drum, cu marele public din Capitală. Creat la iniţiativa actorului Marius Manole, care a făcut parte din juriului Galei Tănărului Actor, acest proiect este susţinut de actriţa Oana Pellea, care a fost preşedintele juriul Galei Tânărului Actor şi de directorul artistic al Galei, regizorul Radu Afrim. Gala HOP In Pod se va desfasura in paralel cu Festivalul National de Teatru. Biletele se gasesc zilnic, intre 11-21, In Pod la Historia, incepand din 23 octombrie. 

„Mi-a venit ideea de a face Gala Hop în Pod pentru că am promis acolo, la Gala Hop de la mare, că o să încercăm să facem ceva şi practic pentru oamenii ăştia, nu numai să lăsăm doar la nivel de idei şi de concept Gala Hop, care anul ăsta şi-a propus să fie spectaculoasă. Am vrut cu tot dinadinsul ca şi cei din Bucureşti să vadă şi ei tot ce am văzut noi acolo la Costineşti. Pe noi ne-a bucurat foarte tare şi sper să bucure şi publicul din Bucureşti. Sunt actorii noştri tineri, foarte tineri, sunt viitorii mei colegi, şi cred că merită atenţie, ca după-aia să nu ne mai plângem că nu avem o generaţie care vine în spate şi că vai, Doamne iartă-mă, că nu mai avem actori tineri buni. Avem actori tineri buni şi chiar vă rog să veniţi să-i vedeţi la Gala Hop în Pod“, a spus Marius Manole despre evenimentul care începe sâmbătă. 

Dintre actorii tineri, care s-au remarcat la Gala Tânărului Actor de anul acesta, vor evolua pe scena din Podul de la Historia:

Anghel Damian, câştigător al premiului Revistei Yorick şi premiului Festivalului Comediei româneşti festCO, pentru rolul din „Bucăţi” de Lia Bugnar, precum şi pentru întruchiparea actorului Tom Hanks. 

Ruxandra Maniu, câştigătoare a premiului Ştefan Iordache, marele premiu al Galei, precum şi a premiului publicului, pentru rolul din „Râs nervos” de Christopher Durang şi personificarea Lianei Mărgineanu în rolul Kastrabanca din filmul „Câtă speranţă”.  

Emoke Pal, câştigătoare a premiului pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual, pentru rolul din propria sa compoziţie „A dragon in my mind”, precum şi pentru întruchiparea actriţei Nicole Kidman.

Aida Avieriţei, de asemenea câştigătoare a premiului pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual, pentru rolul din „De ce fierbe copilul în mămăligă”, după Aglaja Veteranyi, precum şi pentru întruchiparea Lizei Minnelli.

Alţi actori prezenţi la Gala HOP în Pod sunt Dumitru Georgescu, Ioan Paraschiv, Alexandra Caras, Ionuţ Toader, Simona Arsu, Cristian Iorga, Amalia Huţan, Octavian Costin, Ilona Brezoianu. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online