Selecția oficială Astra Film Festival 2023. Producții de vârf ale cinemaului de non-ficțiune, aduse în premieră la Sibiu, la ediția aniversară „30 de ani de film documentar”

0
Publicat:

Ediția aniversară Astra Film Festival, care va avea loc la Sibiu în perioada 15-22 octombrie 2023, propune publicului peste 250 de evenimente cinematografice de top. Cei 30 de ani, în care Sibiul s-a consacrat ca o redutabilă casă a filmului documentar, au impus o tradiție respectată și în acest an, aceea că numeroși realizatori de film documentar aleg să își lanseze producțiile în fața unui public avizat; trei sferturi din filmele selectate în competiție sunt premiere. An de an, Astra Film Festival a impus o idee-forță: indiferent de provocări, fiecare moment al vieții trebuie privit cu emoție și bucurie, cu ochii minții și ai sufletului larg deschiși. Este și invitația lansată publicului, odată cu posterul oficial al evenimentului, realizat după un desen al artistului Dan Perjovschi.

Selecția de anul acesta cuprinde peste 130 de filme din mai mult de 40 de țări, care vor fi prezentate în cele patru secțiuni competiționale și într-o serie de programe speciale, în 15 spații de eveniment. Sunt programate 75 de premiere naționale, precum și producții premiate deja la Sundance, Cannes, Berlinale sau IDFA. Programul e completat de filmele selectate pentru full-dome, de expoziții, concerte, petreceri și evenimente-surpriză de-a lungul celor opt zile de festival. Găsiți lista cu toate filmele din selecția oficială pe site-ul Astra Film.

După 30 de ani de Astra Film Festival, pot spune că filmul documentar și-a câștigat un loc de cinste, binemeritat, în tabloul cinematografiei românești. Mă bucur că am pus și noi umărul, prin intermediul festivalului, la această realizare. Mulțumesc regizorilor români care și-au înscris filmele la festival și care, de-a lungul anilor, au transformat Astra Film Festival în casa filmului documentar, a declarat Dumitru Budrala, director Astra Film Festival.

Patru secțiuni competiționale

În cele patru secțiuni competiționale ale festivalului Astra Film din Sibiu (România, Voci emergente ale documentarului, Europa Centrală și de Est și DocSchool) au fost selectate 43 de filme, din care 31 sunt premiere mondiale, europene sau naționale.

ROMÂNIA. Ca în fiecare an din istoria de trei decenii a festivalului Astra Film, producțiile selectate pentru Secțiunea competițională România aduc în fața publicului cele mai noi și mai valoroase filme documentare realizate de regizorii români în perioada 2022-2023. Din cele 11 filme selectate, produse în Franța, Luxemburg și România, 6 sunt premiere (patru mondiale și două naționale).

VOCI EMERGENTE ALE DOCUMENTARULUI. Secțiunea dedicată autorilor aflați pe drumul între debut și consacrare aduce în atenția publicului 9 filme foarte noi (cinci dintre ele vor fi proiectate în premieră națională la Sibiu).

EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST. În secțiunea în care vom prezenta povești adevărate din spațiul sud-est european am selectat 10 filme, dintre care 7 se vor vedea la Sibiu pentru prima oară în România.

DOCSCHOOL. Filmul documentar studențesc se bucură și în acest an de o reprezentare spectaculoasă, iar 13 din cele 14 filme documentare aflate în competiție sunt premiere (6 mondiale, 3 internaționale și 4 naționale).

Alte câteva zeci de filme vor fi prezentate în cadrul unor programe speciale, cum sunt DokTank - programul de industrie al festivalului, Astra Film Junior - programul de educație prin film documentar, proiecțiile Cinema DOM din Piața Mare și medalioanele dedicate maeștrilor cinemaului documentar.

Despre Astra Film Festival

Festivalul Internațional de Film Documentar Astra Film din Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa, inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards.

Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, oferit de Ministerul Culturii - partener strategic, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste