Scriitorul Mircea Cărtărescu reacţionează la scandalul provocat de clipul Taxi: „Nu este războiul meu. Eu nu urăsc nimic altceva decât ura“ VIDEO
0„Războiul iscat din senin şi prosteşte din neînţelegerea unui poem cântat nu e războiul meu. Eu nu urăsc nimic altceva decât ura (cum cânta Bob Dylan)“, a scris autorul Mircea Cărtărescu în această dimineaţă, 11 aprilie, pe pagina sa de facebook, într-un text mai amplu şi echilibrat în care-şi explică poziţia şi face un „apel la raţiune“. Într-o jumătate de oră, postarea a strâns peste 1300 de aprecieri din partea fanilor scriitorului.
În cele câteva zile care-au trecut de la lansarea pe piaţă a videoclipului Taxi (joi seară), spiritele s-au inflamat în mod progresiv şi reacţiile necontrolate, atât dintr-o parte cât şi din cealaltă (să zicem cea a ateilor autodeclaraţi şi a credincioşilor la fel de autodeclaraţi), au luat locul cu rapiditate opiniilor echilibrate şi argumentate.
Totul a culminat în acest weekend cu gestul unui „internaut“ declarat ortodox de a arde, în semn de protest şi „răzbunare“, cartea „Frumoasele străine“ a lui Mircea Cărtărescu (cu dedicaţie), în iarba din curte, filmuleţ pe care l-a postat pe youtube în speranţa că va deveni viral. Scriitorul a reacţionat duminică seară pe pagina sa de facebook cu următoarele cuvinte: „Nu e frumos să dai foc unei cărţi în nici o împrejurare, dar e mare tristeţe s-o faci în urma unui cântec din care n-ai înţeles nimic...“
Azi-dimineaţă, în urma amplorii scandalului şi a opiniilor contrare, unele din ele foarte agresive, Mircea Cărtărescu a simţit nevoia să revină cu un text mai amplu, lămuritor, pe care-l redăm integral în continuare:
„Dragii mei, apelez din nou la raţiune, cu speranţa că totuşi mai există aşa ceva la noi. Clipul formaţiei ”Taxi” nu e în realitate nici un manifest, nici un atac la Catedrala Mântuirii Neamului, nici o teză de doctorat. E doar o poezie cântată. Clipul nu cere oprirea lucrărilor la catedrală şi nu jigneşte credinţa nimănui. Nu e o poziţionare atee, cei pe care-i cunosc dintre participanţi sunt creştini ortodocşi, ca şi mine. În clip e vorba de un om care-l caută pe Dumnezeu. Nu-l găseşte în Catedrală din cauza spaţiilor prea largi, dar îl vede imediat într-o biserică mică. E o metaforă, nu o dispută ideologică şi nici o lucrare de istoria religiilor sau de geo-politică gen Huntington. Lemnul şi spaţiile mici nu trebuie luate literal, ele sunt simbolul intimităţii actului de credinţă. De fapt, toate acestea există în textul cântecului, dar cei care s-au inflamat nu le-au observat. Dumnezeu există şi în catedrală, cum există pretutindeni, spune cântecul în mod expres şi literal.
Pe scurt, eu am participat la un eveniment estetic, cu un mesaj poetic (ambiguu prin excelenţă) şi nu la unul tăios ideologic. În ceea ce mă priveşte, o altă perspectivă nu mă interesează. Războiul iscat din senin şi prosteşte din neînţelegerea unui poem cântat nu e războiul meu. Eu nu urăsc nimic altceva decât ura (cum cânta Bob Dylan).
Sociologii vor avea mult de lucru să explice enorma discrepanţă dintre un mesaj ambiguu şi understated al unui cântecel şi masiva overreaction pe care a provocat-o. După mine, asta arată că ne scăldăm în ape foarte tulburi, din care-ar putea ieşi oricând o fantomă a trecutului.“
UPDATE: În acest interval, clipul bloggerului care ardea „Frumoasele străine“ a devenit inaccesibil. „Acest videoclip a fost eliminat de utilizator. Ne pare rău“, este mesajul oferit de youtube celor care încearcă accesarea acestuia.