REPORTAJ. Magda Catone merge mai departe: o înmormântare şi două comedii
0Din respect pentru publicul Teatrului Naţional din Bucureşti, Magda Catone nu a contramandat spectacolele din weekend, după ce sâmbătă la amiază şi-a înmormântat soţul, pe Şerban Ionescu
„Intră aici să vezi ce a făcut Magda Catone după înmormântarea soţului ei, Şerban Ionescu“, anunţa, sâmbătă, cu litere mari, site-ul unui tabloid. Înăuntru era o poză în care Magda Catone butona un telefon mobil.
Ceea ce nu au ştiut paparazzi a fost că Magda Catone a plecat de la Cimitirul Bellu direct la Teatrul Naţional. Şi că acolo a îmbrăcat o rochie verde, sofisticată, şi a jucat rolul coanei Tincă în comedia „Molto, gran’ impresione“. Dan Tudor, regizorul piesei, spune că e o regulă nescrisă în rândul actorilor: „Dacă un actor nu apare la spectacol trebuie să-l cauţi fie la spital, fie la morgă“.
Actorii şi regizorul au luat hotărârea de a ţine spectacolul cu puţin timp înainte de primul gong. „Nu ştiam dacă Magda va putea juca. Am luat decizia de a juca pentru Şerban. Am vrut să fie un spectacol omagial. La final a fost un moment de reculegere informal. Nu am mai pus muzica de încheiere, când ieşeau actorii la rampă. Au rămas toţi înşiruiţi privind spre sală. Plângeau şi actorii, plângea şi lumea în sală. La a treia ridicare de cortină, Mircea Albulescu a venit cu tabloul care a fost la căpătâiul lui Şerban şi atunci a fost limpede pentru toată lumea ce se petrece“, spune Dan Tudor.
Duminică seară, povestea s-a repetat. Magda Catone a urcat din nou pe scenă, în comedia „Sânziana şi Pepelea“, interpretând rolul babei Rada. Piesa e mai degrabă un basm pentru copii, iar Magda Catone are un rol mărunt. Ar fi putut fi lesne înlocuită, dar, şi de această dată, ea a vrut să joace. Piesa se încheie cu o nuntă, iar Magda Catone cântă şi dansează la braţ cu Mircea Albulescu, Marius Bodochi, Monica Davidescu, Silviu Biriş şi alţii.
„M-au sunat nişte ziarişti să mă întrebe dacă râdea Magda Catone pe scenă. Tot felul de cretinisme din astea. Femeia asta a stat 30 de ani lângă Şerban, iar ceea ce face e meseria ei“, spune Dan Tudor.
Magda Catone, într-o reprezentaţie mai veche a piesei "Sânziana şi Pepelea"
„A MURIT TAICĂ-TĂU“. „HAI ÎN SCENĂ!“
„Actoria înseamnă un mod de a-ţi suci mintea“, spunea regizorul Cristian Mungiu într-un interviu din „Gazeta Sporturilor“. Magda Catone nu este primul caz de actor care şi-a „sucit“ mintea astfel încât să cânte şi să danseze la scurt timp după ce şi-a luat adio de la un apropiat.
În această primăvară, actorul Florin Călinescu şi-a pierdut fiul cel mic, pe Luca Călinescu, şi totuşi a continuat filmările la serialul „Tanti Florica“. Tanti Florica a fost interpretată chiar de Florin Călinescu. Actorul a trecut peste toate şi a filmat pe tocuri, rujat şi fardat. Serialul se difuzează în această perioadă, la Pro TV.
Într-un interviu în „Adevărul“, actorul Mircea Albulescu a povestit cum a aflat de moartea tatălui său: „Fusesem plecat în străinătate. De la aeroport am ajuns la teatru în ultima clipă. Gong. Actul I. Pauză. Se deschide uşa şi apare nevastă-mea. «Bine ai venit!» «Bine te-am găsit!». Cutare, cutare. În difuzor se aude imperios: «Albulescu, hai în scenă!». În clipa aia am văzut cum era îmbrăcată şi am întrebat-o: «Dar tu de ce eşti îmbrăcată toată în negru?». «Hai la treabă, Albulescu!». «A murit taică-tău. Ieri l-am îngropat». M-am dus în scenă. N-am avut timpul nici să suspin“.
30 de ani împreună
De miercuri, de când a murit, şi până sâmbătă, când a fost înmormântat, Şerban Ionescu a fost vegheat în permanenţă de Magda Catone. Deşi presa a anunţat că relaţiile dintre cei doi soţi sunt glaciale şi urmează divorţul, Magda Catone a fost afectată de moartea lui Şerban. „Presa i-a făcut viaţa praf în ultima parte a existenţei sale“, spunea, vineri, actorul Dan Puric la căpătâiul lui Şerban Ionescu. El şi Magda Catone au fost căsătoriţi vreme de aproape 30 de ani şi au un băiat în vârstă de 16 ani.
Cum am ratat subiectul „Magda Catone“
Cristian Delcea
cristian.delcea@adevarul.ro
Am fost la spectacolul „Sânziana şi Pepelea“ cu misiunea să o aştept pe Magda Catone la finalul piesei şi să o întreb: „De unde vă vine puterea de a face toate acestea după despărţirea pentru totdeauna de un om lângă care aţi trăit 30 de ani?“.
Piesa începe cu vocea Magdei Catone. În sală e întuneric, iar ea cântă un cântec de leagăn. Un reflector o găseşte pe scenă şi o vedem îmbrobodită şi în haine închise la culoare. E baba Rada. Apoi apare în haine albe cu flori prinse în păr. Baba Rada e ucisă şi devine înger. Magda Catone cântă şi dansează, vorbeşte cu sala. Ca la teatru.
N-am mai fost atent la „Sânziana şi Pepelea“, m-am gândit tot timpul ce să-i spun Magdei Catone la ieşirea din teatru. „De unde vine puterea…“, ce întrebare! Când s-a terminat piesa, tot nu ştiam ce vreau să întreb, dar am plecat aşa spre ieşirea actorilor.
Am făcut greşeala să intru în vorbă cu Mircea Albulescu. Jucase şi el în „Sânziana şi Pepelea“ şi aştepta să-l ia cineva cu maşina şi să-l ducă acasă. I-am explicat „domnu’ Albulescu… uitaţi, aşa, aşa… şi nu ştiu ce s-o întreb pe Magda Catone, domnule“. Mare greşeală. Albulescu a încruntat sprâncenele: „Bă băiatule, tu ai mamă? Tată ai? Ce s-o întrebi, mă, după ce ieri şi-a îngropat bărbatul şi azi a muncit toată ziua? Vrei să întrebi (n.r. - şi când spune asta, Albulescu face gestul de a mă îmboldi cu un microfon imaginar)… Las-o-n p… mă-sii de întrebare!“.
I-am zis că mă gândisem s-o întreb de unde are puterea să mai joace pe scenă şi Albulescu s-a enervat şi mai tare: „Nu am jucat, mă, toţi, cu morţii pe masă? Nu jucăm toţi când ne mor părinţii, când ne mor oamenii cu care am crescut? Uite că găsim puterea. Şi Magda Catone a găsit puterea, altfel s-ar fi sinucis. Scrie aşa: e inexplicabil“.
Am rămas o vreme uitându-ne unul la altul şi în momentele alea Magda Catone trecea pe lângă noi. Amândoi am privit-o şi mi-a fost ruşine să ies din cuvântul lui Mircea Albulescu. Magda Catone s-a urcat în maşina ei şi a plecat. Apoi a venit şi maşina lui Mircea Albulescu şi din uşa acestei maşini el a spus: „E mai bine pentru tine aşa. Iartă-mă că m-am enervat.“. Am rămas în curtea teatrului, fără articol, fără nimic, actorii plecaseră, totul se sfârşise. Eşec.
Până la urmă, poate că are dreptate Albulescu. Ce atâtea întrebări? Nu jucăm toţi cu morţii pe masă? Fie că suntem actori, fie că nu? De unde găsim puterea să ne dăm jos din pat dimineaţa, după ce am pierdut un om pentru totdeauna? Uite că găsim. E inexplicabil.