Radu Afrim deschide stagiunea la Teatrul Naţional din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul „Între noi e totul bine” de Dorota Masłowska, în regia lui Radu Afrim, cu Marius Manole şi Dorina Chiriac în distribuţie, este cea dintâi premieră a stagiunii, la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB).

Spectacolul va avea premiera oficială duminică, 27 septembrie, la ora 20.00, la Sala Pictura, pe 22 şi 23 septembrie fiind programate două avanpremiere.

„Între noi e totul bine” a avut premiera mondială în 2009 şi de atunci e montată fără întrerupere în Ungaria, Rusia, Franţa, Cehia, Suedia etc., iar autoarea este recompensată cu Premiul pentru Cel mai bun dramaturg la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Zabrze (2009), precum şi cu Premiul pentru Cea mai bună piesă a anului 2010, oferit de Ministerul Culturii din Polonia. Piesa este montată acum pentru prima dată în România. „Între noi totul e bine” e o poveste despre generaţii sacrificate, despre pace şi război, existenţă şi non-existenţă, dar mai ales despre haosul pogorât peste lume după cel de-al Doilea Război Mondial, în care fiinţa şi identitatea ei naţională prea puţin mai contează, mai ales dacă eşti născut într-o ţară greu încercată istoric... Un memento, dar şi un serios semnal de alarmă, ţesut în textura unei comedii negre de cea mai bună calitate, agrementată scenic prin momente de music-hall, travestiuri, compoziţii şi întorsături de situaţie abil conduse regizoral, se arată într-un comunicat de presă.

Născută în 1983 în Polonia, Dorota Masłowska s-a remarcat de la o vârstă fragedă, fiind una dintre vocile puternice ale tinerei generaţii. Este dramaturg, cronicar, compozitor, solist vocal, producător muzical. Scriitura ei este mai dgrabă non-conformistă, jonglând între poetic şi sordid, ironie şi pesimism. A avut un debut literar fulminant, în 2002, cu romanul postmodernist Albă ca zăpada şi roşu bolşevic – premiul criticilor la prestigiosul Premiu literar polonez NIKE, în 2003, urmat, în 2006, de premiul NIKE pentru romanul „Păunul reginei”. Şi această piesă, a doua ei creaţie dramatică, a obţinut o nominalizare în 2009, pentru acelaşi premiu.

„Oamenii tineri îşi caută modalităţi noi de a vorbi despre identitate”, declara ea înt-un interviu. „Încep să simtă nevoia aceasta şi o caută în Europa, unde cu toţii pretindem că suntem la fel. Cred că în Polonia nu a existat până acum un limbaj care ar putea să exprime experienţa noastră: cum e să ai o copilărie în timp de război, împrumutată de la bunici şi părinţi. Am impresia sau cel puţin speranţa că spectacolul va arăta acest lucru”.

Din distribuţia spectacolului fac parte Dorina Chiriac, Marius Manole, Istvan Teglaş, Liliana Ghiţă, Natalia Călin, Florentina Ţilea, Cezar Antal. Scenografia este semnată de arhitecta Irina Moscu.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Apelul făcut de China înaintea întâlnirii dintre Xi Jinping și Donald Trump. „Sensul istoriei nu poate fi inversat”
Mai multe persoane au fost reținute după incidentul cu focuri de armă din Capitală